Deja ştiţi că îmi plac oamenii care se străduiesc să schimbe ceva în ţara asta din interiorul sistemului, aşa că e lesne de înţeles de ce îi apreciez pe cei de la Serviciul Turism din cadrul Consiliului Judeţean Alba. Am văzut în toamnă cum arată unul dintre cele mai importante festivaluri de folk din România (poate chiar cel mai important), iar weekendul trecut am avut ocazia să particip la un întreg spectacol menit să ne aducă aminte de daci şi romani. 

A şasea ediţie a Festivalului Cetăţilor Dacice a avut loc la Cetatea de Baltă, undeva în apropiere de Mediaş. Pe lângă sătenii din comuna respectivă, evenimentul reuşeşte să strângă turişti din judeţele Mureş, Sibiu şi Alba, plus câţiva de prin Bucureşti. Din punct de vedere organizatoric totul merge brici, dar asta e normal pentru o echipă cu experienţă, care face anual câteva festivaluri şi a mai făcut de 5 ori festivalul respectiv. Ce m-a impresionat a fost o discuţie legată de oportunităţile de dezvoltare ale turismului în judeţul Alba.

Mi-am dat seama că oamenii de acolo chiar au viziune. În cadrul unui seminar pe tema valorificării patrimoniului dacic din judeţul Alba, s-au ridicat mai multe probleme. În mod surprinzător, principala problemă n-a fost legată de bani. Nu pentru că ar avea judeţul Alba fonduri nelimitate, ci pentru că în ciuda tuturor investiţiilor care se fac, e mai important să reuşeşti să rezolvi alte probleme.

Trebuie să încercăm să-i aducem pe turişti mai mult de câteva ore în judeţul Alba, în prezent suntem doar loc de tranzit spre Sibiu sau Cluj, iar banii nu se câştigă din intrările la muzee.

Adică oamenii de acolo şi-au dat seama că nu e suficient să-l aduci pe om şi să-i arăţi câteva lucruri pe o taxă de 5 lei, ci trebuie să-i spui o poveste care să fie îndeajuns de lungă încât să aibă de ce să rămână la tine în oraş. Iar economia judeţului aşa creşte: prin cazare, masă şi alte servicii pentru turişti. Dar dacă turiştii vin, stau câteva ore şi pleacă, nu rezolvi nimic.

Un plan legat de dezvoltarea turismului în judeţ ţine de Cetatea Carolina din Alba Iulia, dar nu e suficient. Aici intervin eforturile legate de Festivalul de Folk, cel de teatru, festivalul de jazz (care cresc uşor-uşor) şi Festivalul Cetăţilor Dacice. Principalul obiectiv în momentul de faţă este restaurarea Cetăţii dacice de la Căpâlna, una dintre cetăţile de apărare ale capitalei Sarmizegetusa Regia. Şi modelul propus este cetatea de la Raddusch, din Germania. Fiind o cetate de lemn şi pământ, se pot face nişte reproduceri spectaculoase, care să atragă turiştii ceva mai mult decât clasicele pietre puţin curăţate din care nu se înţelege mare lucru.

Din câte am înţeles, costurile (cu tot cu drum de acces şi sistem de informare) sunt aproape de 1 milion de euro, iar CJ Alba urmează să aplice pentru fonduri europene şi fonduri norvegiene pentru dezvoltarea proiectului. Ăsta ar fi unul dintre paşii pe care oamenii de la Serviciul Turism din Alba vor să-l facă. Sunt convins că o să le şi reuşească, iar în câţiva ani judeţul se va mândri cu două cetăţi. Pasiunea cu care vorbesc despre toate proiectele pe care le fac e chiar molipsitoare 🙂

Despre jocuri şi celelalte organizaţii care contribuie anual la Festivalul Cetăţilor Dacice, într-un articol viitor. Până atunci intraţi pe pagina de Facebook sau citiţi la Auraş.

Foto via

4 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu