Am fost într-o scurtă vacanţă în Grecia şi ce mi-a atras atenţia încă din prima zi a fost faptul că am primit bon fiscal peste tot. Eram în Grecia continentală, ce-i drept, nu pe vreo insulă şi staţiunea era destul de populată, dar tot mi s-a părut ciudat. La plajă veneau direct cu bonul când aduceau comanda, cam toate tavernele şi magazinele aveau POS (cred că o singură gelaterie afişa un mesaj scris cu markerul pe un carton conform căruia POS-ul e stricat), era o fiscalizare frenetică, aş putea spune. Citeşte tot articolul
Casual stuff
Bune şi rele în Pasajul Unirii

Am trecut aseară prin Pasajul Unirii la vreo oră după ce s-a inaugurat (nu înţeleg de ce i-au dat drumul abia la 20:00, dar bine că s-a întâmplat şi atunci, am scutit o grămadă de timp după o vară în care a trebuit să găsesc tot felul de alternative în funcţie de ziua săptămânii).
Sunt mai multe lucruri bune, dar sunt şi câteva rele, o să le notez mai jos. Citeşte tot articolul
Liber la confuzii: noul Hotel Intercontinental

La finalul anului trecut, Hotelul Intercontinental București și-a pierdut licența din cauza degradării camerelor și a lipsei de investiții. Oficial s-a dat un comunicat în care totul era bine și frumos, însă 6 luni mai târziu ANPC propunea închiderea totală a hotelului.
Lanțul Intercontinental, cel care oferea licența încă din 1971, știa foarte clar cum stau lucrurile acolo. Se întâmplă foarte rar pentru un lanț hotelier important cu prezență într-un anumit oraș mare să-și retragă licența. Agențiile de turism de business, care sunt principalul furnizor de clienți, lucrează pe contracte cu companii care au nevoie de soluții standard în toată lumea. Dacă le scoți din ofertă un oraș precum Bucureștiul există riscul să îi pierzi și în alte teritorii. Deci astfel de situații sunt evitate pe cât posibil.
De la câte milioane în sus îți iei pază?
Poate că ați auzit povestea cu Aubameyang, jucătorul Barcelonei care a fost atacat și jefuit în casă zilele trecute. E a doua oară în ultimele luni când cineva intră în casa lui Aubameyang, doar că data trecută nu era nimeni acasă, hoții au furat niște bijuterii și au plecat. De data asta a fost mai nasol. Jucătorul și familia lui erau în casă, au fost amenințați, el a fost bătut, se pare că i-au rupt maxilarul cu o bară metalică.
Ce sunt eu curios este cum de nu avea pază omul. Sau măcar un buton de panică pe care să apese și să cheme o echipă de intervenție. Nu știu cum funcționează lucrurile astea prin afară, dar presupun că au și ei firme de pază care pot asigura ajutor la cerere. Te încui într-o cameră și aștepți să vină băieții buni. Citeşte tot articolul
Au închis Cinema Glendale degeaba

Au trecut trei ani şi tot nu s-a întâmplat nimic cu sala fostului cinematograf Cotroceni. Scriam la vremea aia că închiderea Glendale Studio e o nedreptate uriaşă, care nu va fi remediată prea curând. Oficial n-au mai prelungit contractul de închiriere pe spaţiu pentru că urmau să facă un alt cinema „modern” acolo. De trei ani spaţiul respectiv e abandonat.
Iată că am avut dreptate. De fiecare dată când trec prin Cotroceni arunc un ochi spre locul în care era intrarea în Glendale Studio şi îmi amintesc de filmele văzute acolo, de sentimentul ăla de familiaritate într-un cinematograf de cartier. Citeşte tot articolul
„Părinţii m-au ajutat doar la început”
De fiecare dată când văd prin presă povestea unui antreprenor tânăr ciulesc urechile şi privesc cu mare atenţie, că poate învăţ ceva nou. Multe sunt materiale de PR, sigur, dar chiar şi de acolo poţi trage nişte concluzii interesante, poţi afla de vreun domeniu profitabil, depinde cât de bine îşi face treaba jurnalistul care se ocupă.
Ce mă enervează în ultimii ani e că văd tot mai des ipocrizia tinerilor din familii cu bani. Când văd declaraţii de tipul „am reuşit pe cont propriu, părinţii m-au ajutat puţin, doar la început, apoi am făcut singur(ă) totul” mă apucă spumele, pentru că ştiu ce înseamnă de cele mai multe ori acel ajutor la început. Citeşte tot articolul
Am mobilat câteva apartamente în ultimii ani și IKEA a fost unul dintre principalii furnizori. N-am luat doar mobilă, ci și ustensile de bucătărie, veselă, corpuri de iluminat și multe altele.
Nu sunt vreun mare fan, dar apreciez un obiect bine gândit, ușor de asamblat și disponibil la un preț corect. Citeşte tot articolul
Discuţia de fond despre Electric Castle
S-a plâns multă lume de ediţia din acest an a Electric Castle, sau măcar aşa a părut pe internet. N-a mai plouat, ca în alţi ani, aşa că am găsit alte lucruri de care să ne plângem.
Înainte de asta, un mic disclaimer: am fost la EC în 2018, am scris atunci un articol cu bune şi cu rele. L-am recitit acum, am rămas la aceeaşi părere. EC nu e pentru mine, dar e un festival mişto, care ar putea (şi ar trebui) să evolueze. Atenţie! Nu să crească, să evolueze. Încă din 2018 ziceam că sper să nu mai crească pentru că infrastructura şi-a cam atins limitele.
Au fost mulţi oameni în bula mea de pe Facebook care s-au plâns de transport, cazare, praf şi parcare. Astea au fost chestiile cele mai importante. Unu, doi, trei.
Problema principală pornește de la faptul că Bonțida nu renaște în adevăratul sens al cuvântului. Au trecut 8 ediții, 10 ani, și cu toate astea singura evoluție a zonei constă într-un festival puțin mai lung și mai mare. Nu există alte evenimente pe parcursul anului (exceptând nunta influenceriței de acum câțiva ani), nu există niciun motiv să mergi acolo. Citeşte tot articolul
Să ne setăm corect așteptările cu apa caldă
Aproape de birou e o stradă pe care se lucrează la înlocuirea țevilor. Pare genul de lucrare amplă, serioasă, în care s-a spart tot mijlocul străzii și s-a refăcut tot, de la canalizare la țevi de apă caldă, încălzire, poate și apă rece. Este un mare șantier în care s-a decopertat enorm, cu zeci de utilaje implicate și mulți oameni.
Problema e că strada asta e una mică, nu e vreun bulevard. Și cu toate astea se lucrează de aproximativ un an. 12 luni sau mai bine de-atât în care șantierul a rezolvat o singură străduță dintr-un cartier bucureștean. Timp în care s-a închis strada total, evident, nu s-au mai putut parca mașini etc. Citeşte tot articolul
De-aia n-au artiștii încredere în presă
Printre lucrurile cu care am rămas în urmă e și o reacție la povestea cu Raluca Aprodu; recuperez acum.
Foarte pe scurt povestea e așa: actrița Raluca Aprodu dă un interviu pentru Life.ro. Acolo povestește tot felul de chestii prin care a trecut de-a lungul vieții și are o exprimare interpretabilă. Într-o idee mai amplă zice că ”depresia e un lux”. Și dacă ceva poate fi interpretat e clar că va fi interpretat de cineva, ceea ce s-a și întâmplat. Citeşte tot articolul
Dă-mi un ecler!
Cumpără de pe eMAG cu acest link
Ce mai zice lumea.
- GuestStar la Periuța Philips Sonicare mă anunță când să schimb capetele
- Seba la Să-l plimbe cineva pe Ciprian Ciucu și prin sud
- Razvan la Să-l plimbe cineva pe Ciprian Ciucu și prin sud
- hoinaru la O poveste cu ulei de măsline din Lefkada
- Robbie Folwer la Idei despre Liverpool la început de sezon 2026-2027
- un muc la O poveste cu ulei de măsline din Lefkada
- Cristian Banu la Am trecut la Nike Pegasus 41
- Seba la Casco sau RCA cu decontare directă?














