IN Casual stuff

Ecaterina Andronescu, cel mai prost ministru al Educaţiei pe care l-a dat PSD acestei ţări, a reuşit să arate că nu e doar incompetentă, ci şi extrem de cinică. Invitată la Antena 3, doamna Andronescu a declarat referitor la cazul crimelor de la Caracal:

„Totuşi, eu am învăţat de acasă să nu mă urc cu un străin în maşină”

Cum ar veni, e vina părinţilor, a fetei că s-a urcat în maşina unui străin, nu e vina sistemului educaţional. Citeşte tot articolul

IN Liverpool

Liverpool a jucat ieri ultimul meci din presezon, o victorie contra lui Lyon, 3-1.

A fost ultimul meci înainte de Community Shield, meciul de supercupă a Angliei (pe care Liverpool îl va juca contra lui Manchester City – cetăţenii au luat cupa şi campionatul, astfel că echipa de pe locul 2 ajunge să fie adversara din supercupă, ca să se joace totuşi un meci).

N-am văzut toate meciurile din presezonul lui Liverpool, asta pentru că m-am uitat la meciul cu Borrusia Dortmund şi n-am recunoscut deloc echipa. O diferenţă uriaşă între spiritul echipei care o demola pe Barcelona în urmă cu câteva luni şi cea care juca acum contra nemţilor. Altă echipă faţă de cea care demola cu 5-0 pe Napoli anul trecut, tot într-un meci amical. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Am crescut în Militari, am parcurs toate etapele dezvoltării acelui cartier până prin 2015. Am fost acolo şi când nu existau semafoare decât în 2-3 intersecţii mari, şi când a fost închisă circulaţia câţiva ani pe Şoseaua Virtuţii pentru lucrările la linia tramvaiului 41, şi când a început boom-ul imobiliar din Chiajna şi alte localităţi din marginea aia de oraş. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Am citit stenogramele, m-am cutremurat. O să uit şi eu, la fel cum vom uita cu toţii, mai puţin familiile. Aşa cum a fost şi la Colectiv, aşa cum a fost şi cu alte cazuri dramatice.

În situaţia asta, apropo de indignarea noastră legată de modul în care au vorbit poliţiştii, cred că se poate face ceva: diminuarea numărului de apeluri telefonice false. 65% din apeluri nu sunt urgenţe, conform unor date din 2018. Asta nu înseamnă că toate sunt farse, ci aici intră şi apeluri la 112 în situaţii care n-ar trebui să se sune acolo. Farsele se pot eradica de tot dacă s-ar implementa un control asupra cartelelor pre-paid.
Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Au trecut 8 ani de când s-a inaugurat pasajul Basarab. Nici mai mult, nici mai puţin. Fix 8 ani.

După 8 ani, pasajul arată absolut jalnic pe anumite porţiuni. Asfaltul încă e bun, marcajele sunt vizibile, dar din punct de vedere estetic e (deja!) o ruină. Uitaţi-vă la rugina aia de pe plăcile decorative. Cred că sunt deja vreo 2 ani de când au început să ruginească plăcile alea, însă nu i-a păsat nimănui. Contract de întreţinere a podului? Vopsea? Grijă pentru banul public? Citeşte tot articolul

IN Sunday's Media Recap

Orange îşi face propria reţea de fibră optică în România, susţinând că accesul la reţeaua Telekom a devenit prea scump. Detalii.

Facebook primeşte amendă de 5 miliarde de dolari de la autorităţile americane pentru scandalul Cambridge Analytica. Detalii.

Apple cumpără business-ul de modemuri pentru telefoane mobile al Intel pentru 1 miliard de dolari. Detalii.

Fuziunea dintre T-Mobile şi Sprint a fost aprobată de Departamentul de Justiţie din SUA. Detalii.

10 vloggeri şi bloggeri au promovat Bucureştiul pentru centenar pe bani publici. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: WeWork plănuieşte să se listeze la bursă în septembrie, schimbări în boardul Uber, Microsoft investeşte 1 miliard de dolari în OpenAI, Netflix lansează un abonament doar pentru mobil în India, Messenger Kids n-a livrat securitatea promisă, HBO filmează un nou serial românesc, Google lansează GalleryGo, eMAG începe să vândă medicamente OTC.

IN Web

E documentarul „despre Cambridge Analytica”, apărut recent pe Netflix. Aveam aşteptări mai mari după ce am văzut trailerul, credeam că o să mă rupă în două.

Nu e chiar aşa, dacă ştiţi scandalul şi aţi urmărit subiectul la vremea respectivă, nu sunt aşa multe informaţii noi. Sunt doar puse în context, tăiate diferite declaraţii şi dramatizat astfel încât să dea bine într-un documentar. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Cea mai mişto provocare pentru un marketer este să ia de la zero un brand şi să-l construiască aşa cum îşi doreşte. Nu vorbim aici de afaceri mici, care nu au bugete, ci de companii mari care lansează branduri noi pe piaţă. Chestia asta se întâmplă destul de rar, cel puţin în România. La noi se întâmplă mai des să vină un brief de adaptare a unei campanii din afară, cu manualul de brand foarte stufos şi foarte precis, aşa că nu-i mare loc de manevră.

De-aia e o mare sărbătoare atunci când o companie importantă de pe piaţă decide să lanseze un brand nou-nouţ, aşa cum e cazul berii Bucur, prezentată recent de URBB (Tuborg, Carlsberg, Guinness, Skol). Apropo, dacă vreţi să vedeţi care sunt brandurile fiecărui producător din România, le găsiţi aici. Citeşte tot articolul

IN All Sports

Gică Hagi este unul dintre cei mai vehemenţi critici ai modului în care sunt organizate cupele europene în acest moment. În viziunea sa, campioanele din fiecare ţară ar trebui să joace direct în grupele Champions League şi să beneficieze de milioanele pe care le primesc toate echipele din grupe, în locul echipelor de pe locurile 2, 3 şi 4 din campionatele puternice (Anglia, Spania, Italia, Germania, Franţa). Citeşte tot articolul

IN Web

A fost spart contul de Instagram al Simonei Halep. Nişte hackeri au postat câteva story-uri aseară, au fost rapid şterse, acum se lucrează la soluţionarea problemei.

Am auzit recent de multe probleme de genul ăsta, în care oamenii şi-au pierdut conturile de Instagram, ceea ce pentru unii a fost extrem de nasol, că au rămas fără obiectul muncii.

Nu ştim exact unde a fost breşa de securitate în cazul Simonei Halep, însă una dintre variante poate fi legată de numărul persoanelor care au parola. Citeşte tot articolul

Meniu