IN Web

Mai sunt aproximativ 2 săptămâni până la iCEE.fest – probabil cel mai mare eveniment dedicat pieţei de digital care are loc în România. Pe 14 şi 15 iunie, la Grand Cinema Digiplex, sălile vor fi ocupate de oameni de la Netflix, Google, Facebook, CNN, Instagram, Youtube, Shazam. Sunt 7 scene şi 9 linii de conţinut anul ăsta, un volum de informaţie pe care e greu să-l filtrezi.

Am fost de două ori la eveniment, de fiecare dată am plecat cu idei interesante. Şmecheria e să ştii ce să alegi. Sigur, Google şi Facebook vor atrage atenţia, dar de obicei giganţii vin cu nişte prezentări aprobate şi re-aprobate. În schimb, antreprenorii, investitorii, cei care nu vin din corporaţii ajung să se străduiască mai mult pentru astfel de prezentări. 13 exemple de oameni care s-ar putea să vă impresioneze găsiţi aici.

Altă chestie mișto de anul ăsta e că au niște burse pentru elevi și studenți. Cei care nu își permit să ajungă la eveniment, dar care poate că ar merita. Găsiți detalii pe site, ideea e că brandurile pot susține astfel de burse.

Eu ratez şi anul ăsta, nu voi fi în Bucureşti pe perioada iCEE.fest, însă vă recomand să mergeţi dacă aveţi ocazia. Preţul biletelor creşte în curând, aşa că e momentul să spargeţi puşculiţa. Booking aici.

PS: Deşi toată lumea vorbeşte mereu de importanţa networkingului, cred că iCEE.fest e singurul eveniment la care prefer să stau în sală cât mai mult.

IN Casual stuff

Am asistat recent la toată „procedura” prin care trece un om care a făcut accident în UBER. Vorbim de accidente cu victime, nu de mici tamponări în urma cărora te dai jos din maşină şi chemi alt UBER ca să îţi continui călătoria.

Pe scurt: nu se întâmplă mai nimic. Selectezi de prin meniul cursei că ai fost parte dintr-un accident, explici cum s-a întâmplat, UBER îţi trimite un mesaj că ţi-au scăzut cei 10-15 lei pe tariful cursei şi că urmează să te sune un coleg ca să afle mai multe. Care coleg sună la un moment dat noaptea şi dacă vede că nu răspunzi probabil bifează la secţiunea „rezolvaţi într-un fel sau altul”. Citeşte tot articolul

IN Turism

Am zburat recent la Timişoara cu un Boeing 737-800, una dintre noile aeronave de la Tarom, ocazie cu care am observat că s-a introdus un sistem AirFi. Nu vă entuziasmaţi, nu e vorba de wi-fi în aer, aşa cum am avut şi eu impresia la început. Sistemul e mai degrabă unul asemănător cu un intranet, iar de aici depinde cum vrei să priveşti lucrurile.

Dacă vrei să hatereşti poţi spune că alte companii de linie oferă wi-fi la bordul avioanelor, unele chiar gratuit în limita a câţiva MB, iar mai apoi poţi sta pe Facebook non-stop dacă ai bani de aruncat pe fereastră.

Dacă vrei să vezi partea bună a lucrurilor, acum există o serie de activităţi cu care îţi poţi petrece timpul la bordul avioanelor Tarom. Iar serviciul e gratuit. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

În mod normal asta ar fi fost o poveste despre eficienţa unui birou al statului. Şi era foarte aproape să se întâmple asta.

Mi-am făcut paşaport, ocazie cu care am vrut să testez cât de civilizată e treaba la biroul nou deschis la Plaza România. A lăudat multă lume acel birou cu ghişee multe, iar la Piaţa Amzei ştiam deja că e haos.

Am ajuns într-o zi de vineri, pe la 9:00 şi în 30 de minute deja terminasem toate formalităţile. A durat 28 de minute mai exact, din momentul în care m-am aşezat la coadă ca să plătesc taxa până în momentul în care am ieşit din mall.

Citeşte tot articolul

IN Food

Am pierdut şirul festivalurilor de tip „food truck”, pur şi simplu sunt prea multe şi se cheamă aproximativ la fel. Street Food Carnival, Food Truck Festival, Burger Fest, Sandviş Fest şi tot aşa.

Sunt multe, se fac tot mai des, pentru că există şi multe astfel de afaceri care s-au dezvoltat în ultimii 2 ani. Am şi eu vreo 3 prieteni care se gândesc să-şi deschidă un food truck. Unii sunt pasionaţi de mâncare, alţii consideră că e o treabă din care se pot face bani buni.

Eu am renunţat să mai merg la Burger Fest, mi se pare că burgerii merită ceva mai multă atenţie atunci când sunt preparaţi, iar formatul de festival nu permite asta. Însă la Food Truck Festival / Carnival sau cum îi mai zice, aka la evenimentele care se ţin la Romexpo o să merg în continuare pentru că acolo e o varietate mai mare feluri de mâncare. Aşa că există toate şansele să găseşti ceva interesant de încercat.

Azi şi mâine mai aveţi timp să mergeţi la Food Truck Festival, e program extins datorită mini-vacanţei de Rusalii. Lista de vendori e aici, iar cum e mâncarea aflaţi de la Radu. Între 12 şi 14 intrarea e liberă, altă chestie care mi se pare foarte decentă. După 14:00, intrarea e 17 lei, ceea ce e justificat prin acele concerte care au loc seara. 

IN Sunday's Media Recap

Adobe cumpără Magento pentru 1,68 miliarde de dolari. Detalii.

Samsung trebuie să plătească celor de la Apple 539 de milioane de dolari într-un scandal pe drepturi de autor. Detalii.

Tinder introduce Places, un tool care îţi permite să agăţi oameni din acelaşi bar în care eşti. Detalii.

Facebook testează un motor de căutare pentru Influencer Marketing. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: StumbleUpon se închide, Instagram introduce opţiunea de „mute”, „boost post” pentru Instagram, YouTube testează un algoritm pentru subscription feed, Twitter închide aplicaţiile de Android şi Xbox, HBO GO aduce The Big Bang Theory în România.

IN All Sports

De câţiva ani, oamenii cu putere de decizie din UEFA încearcă să demonstreze că fotbalul din cupele europene nu e doar o afacere a bogaţilor vestici. Aşa că au început să fie alese oraşe est-europene pentru finalele Champions League şi Europa League. Mai întâi Bucureştiul, apoi Kiev, urmează Baku chiar şi Gdansk sau Istanbul (ceea ce e o nebunie dat fiind contextul politic actual şi riscul terorist).

Teoretic, abordarea asta e corectă. Est-europenii aduc şi ei bani din televizări, cumpără bilete, contribuie la consum, sunt parte a motivului pentru care sponsorii dau sume mari de bani pentru a se asocia cu evenimentul. Şi-atunci de ce să nu avem finale frumoase şi pe stadioanele din est? Citeşte tot articolul

IN Filme

13 Reasons Why a rupt anul trecut pe Netflix. A fost „the hidden gem” pentru ei, nu se aştepta nimeni să devină un fenomen la nivel internaţional. L-am descoperit şi eu într-un weekend şi l-am devorat pe tot, cred că a fost prima oară când am făcut binging pe bune.

Povestea e simplă: o adolescentă se sinucide şi lasă în urma ei nişte casete în care explică ce a determinat-o să facă asta. Casetele audio se plimbă pe la colegii ei de liceu şi în felul ăsta e reconstituită toată situaţia. Serialul are la bază o carte scrisă de Jay Asher, carte în care e surprinsă fix povestea din sezonul 1.

Problema de după finalul sezonului 1 a fost că nu mai era nimic de filmat din carte. Aşa că scenariştii au abordat alte teme. Am văzut anul trecut un interviu în care unul dintre producători explica cum vor duce mai departe povestea (cu un proces, cu modul în care continuă viaţa la acel liceu etc.). Ce s-a întâmplat de fapt a fost că au dat-o în diverse. Am urmărit până acum 8 episoade din sezonul 2 şi unele au fost incredibil de plictisitoare. Citeşte tot articolul

IN All Sports

… şi Simona Halep e pe locul 77 în acest top.

ESPN, gigantul media din SUA, realizează de câţiva ani încoace un top al celor mai importanţi sportivi din lume. Topul este calculat în funcţie de 3 factori: cât de căutat este numele sportivului pe internet, câţi bani face din contracte de publicitate şi câţi followeri are pe cel mai popular cont din social media (se ia în calcul doar o reţea, nu se adună).

Pentru partea de search s-a dat un punctaj plecând de la Cristiano Ronaldo, n-am înţeles exact de ce. El are 100 de puncte, iar restul se raportează la el. Floyd Mayweather, de exemplu, are 196 de puncte, deci e de 2 ori mai căutat decât CR7. Citeşte tot articolul

IN IT

Zilele trecute a avut loc lansarea oficială a aplicaţiei Revolut în România, ocazie de care am profitat ca să aflu mai multe despre ei. Am tot auzit în ultima vreme despre Revolut şi am văzut o mulţime de poze pe Facebook cu cardurile de la ei, ba chiar îmi făcusem şi un cont ca să aflu mai multe.

Revolut este o alternativă digitală la serviciile pe care le oferă o bancă. În acest moment este încadrată legal ca IFN (instituţie financiară nebancară), însă lucrurile astea urmează să se schimbe în curând, a fost deja depusă documentaţia necesară pentru ca Revolut să devină bancă. 

Serviciul e construit în jurul aplicaţiei de mobil, care îţi permite să faci transferuri rapide de bani, cu comisioane mult mai mici decât cele ale băncilor. În plus, plata cu cardul în diverse valute se face la un curs apropiat de cursul BNR. Poţi ataşa mai multe carduri la contul tău Revolut, atât carduri fizice, cât şi carduri virtuale. Partea bună cu cardurile virtuale e că le poţi şterge după ce ai făcut o anumită plată, aşa că nu rişti să rămâi fără bani dacă comanzi lucruri de pe siteuri ceva mai dubioase. Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR

Mai ştiţi haosul generat de ING Bank cu mentenanţa la servere acum vreo 2 ani într-un weekend de vară? Oricât s-ar fi scuzat ei, tot au pierdut nişte clienţi, iar eu am decis atunci să nu trec şi cu contul de firmă la ei, chiar dacă nu eram prea mare fan Raiffeisen.

FFWD 2 ani mai târziu, Raiffeisen trimite un newsletter în care îşi anunţă clienţii că vor fi lucrări de mentenanţă, că anumite servicii nu vor fi disponibile, între ce ore s-ar putea să fie probleme şi care e soluţia (planificare, bani de rezervă etc.). Foarte frumos, vizual, clar.

Semn că situaţia de atunci n-a rămas fără ecouri în bănci şi că cineva a reţinut cât de mult hate şi-a luat ING atunci şi a procedat cum trebuia.

Ceea ce înseamnă că articolele apărute la momentul respectiv şi-au făcut treaba. De fapt, cred că asta e cel mai important, ca din toate crizele apărute să reţinem ceva şi să putem preveni situaţii similare pe viitor. 

Meniu