IN Casual stuff

Un articol lung din Vanity Fair povesteşte orgiile ce au loc între bogaţii din Silicon Valley, nişte petreceri exclusiviste la care se testează droguri şi experienţe sexuale. Articolul e doar o mică parte dintr-o carte numită „Brotopia: Breaking Up the Boys’ Club of Silicon Valley„, care povesteşte cât de sexistă e lumea din Silicon Valley, cât de discriminate sunt femeile şi cum abuzează bărbaţii de poziţiile pe care le au. Cartea urmează să apară pe 6 februarie.

Din descriere şi modul în care e promovată (adică fix cu o bucată despre bărbaţii cei răi care profită de femei tinere pentru a le convinge să facă sex cu ele) mi se pare că această carte nu face decât să construiască pe nişte stereotipuri şi pe câteva scandaluri foarte cunoscute. În ultimul an am auzit tot mai des despre bărbaţi care au plecat de la vârful unor companii de tech în urma unor scandaluri sexuale (Uber e una dintre companiile afectate destul de mult de asta).  Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

În această pauză „competiţională” am primit pe adresa redacţiei un voucher şi o invitaţie de a mă înscrie pe Doclandia.ro, o platformă online menită să te pună în legătură cu un medic pentru orice întrebare legată de sănătatea ta. Iniţial am ingnorat cu graţie plicul pentru că nu cred deloc în consultaţiile pe net sau telefon.

Tata lucrează în domeniu şi cred că şi-a petrecut cel puţin o şaisprezecime din viaţă vorbind la telefon cu oameni care îi cereau un sfat medical. Şi sfatul era mereu acelaşi: mergi la farmacie pentru un tratament rapid, mergi la medic pentru un diagnostic. Consultaţiile la telefon sau pe internet n-ar trebui să existe din punctul lui de vedere. Ca să nu mai spun că pe net afli că ai cancer şi dacă ţi-a căzut un fir de păr din cap. Citeşte tot articolul

IN Branded, Jocuri

Iarna asta am reuşit să închei cu lacrimi de râs fiecare seară în care au venit prieteni în vizită după ce am testat împreună nişte jocuri pentru Playstation.

Le-am instalat pe la începutul lui decembrie, le-am jucat solo, la două telefoane, însă abia în preajma Crăciunului am reuşit să le testez cum trebuie şi să contaminez toată gaşca cu ele. Ba chiar mi-au scris oameni de sărbători să-mi mulţumească că au aflat de ele după ce-am făcut o serie de InstaStories şi s-au super distrat.

Ce este platforma PlayLink?

Eu le-am zis boardgames killere pentru că asta se va întâmpla în final. Jocurile astea vor face uitat orice Catan, Dixit sau Activity de pe planeta Pământ.

Platforma PlayLink găzduieşte jocuri de PlayStation 4 gândite pentru social gaming. Sunt concepute pentru a fi o alternativă tehnologică la clasicul joc de mimă, la boardgames sau card games. Sunt jocuri foarte diverse, care au un singur lucru în comun: îi implică pe toţi participanţii în mod egal în poveste. E un fel de multi-player social şi mult mai fun. Pentru a juca un astfel de joc aveţi nevoie de un PS4 cu jocul instalat + telefoane mobile care să aibă toate instalată aplicaţia de mobil a jocului (care e gratuită).

În acest moment sunt disponibile vreo 6 jocuri, însă vor mai fi adăugate şi altele în curând. Eu am testat That’s You, SingStar, Knowledge is Power, Hidden Agenda. O să le analizez pe fiecare mai jos. Citeşte tot articolul

IN All Sports

Dacă sunteţi microbişti cât de cât, ştiţi că apariţiile în echipa naţională de fotbal ale unui jucător sunt supranumite „caps”. Scrie mereu prin ştiri că jucătorul cutare are 80 de „caps” şi că asta îl face mai dorit de o echipă sau alta. 

Până acum 1 an am crezut că treaba asta e doar o metaforă sau un termen vechi din istoria britanică. Până când am ajuns la Liverpool şi am văzut colecţia privată a lui Steven Gerrard la muzeul LFC. Am observat acolo că erau expuse nişte şepcuţe ciudate, pe care era gravat numele câte unui meci internaţional. Ba chiar era şi poza asta cu 100 şi ceva de copii care purtau şepcuţe albastre, adică fix câte selecţii avea Gerrard în naţională la momentul ăla. Cred că e aniversarea de 100 de „caps”, până la urmă a strâns 114. Citeşte tot articolul

IN Web

201220132014, 2017.

Ar fi cazul să adaptez titlul la „Branduri, vloguri, bloguri şi influenceri în 2018”, dar înţelegeţi voi.

Aşa cum am presupus încă de anul trecut, a fost anul video-ului şi al vloggerilor. Cei mai mulţi bani s-au dus în direcţia aia, Coca-Cola fiind cel mai mare spender (cu Next Big Vlogger). S-au întâmplat multe lucruri în 2017, însă coordonatele nu s-au schimbat foarte mult. Bani pentru mai puţini bloggeri, deci overall bani mai puţini pentru bloggeri. Din ce-am mai vorbit în stânga şi în dreapta lumea a făcut cel puţin la fel de mulţi bani ca în 2016. N-au fost creşteri spectaculoase decât pentru cei care nu făceau deloc bani sau care au schimbat ceva important la produsul lor (canal de Youtube, cont de Instagram sau cine ştie ce).

Eu am avut unul dintre cei mai buni ani din punct de vedere financiar, însă aici ar fi două menţiuni: 1) n-am strâns de vreun BMW (ursuleţ) din blog, pur şi simplu a fost mai bine decât în alţi ani, foarte aproape de record; 2) nu ştiu cât de relevant e pentru întreaga piaţă deoarece la mine nu e ăsta focusul principal.

Cert e că bloggerii au început să fie puşi tot mai des la masa jurnaliştilor, în tabăra „has been”-ilor. Nu toate brandurile sau agenţiile procedează aşa, nu există o justificare totală, dar se întâmplă. Ciudat e că unii bloggeri au început să se comporte exact aşa cum se comportau jurnaliştii cu noi acum vreo 10 ani. Ignore în primă fază, desconsiderarea publicului care urmăreşte acest nou tip de produs (vlogurile acum, blogurile atunci), desconsiderarea produsului în sine şi o atitudine chiar ostilă uneori. Şi uite ce mult le-a folosit jurnaliştilor. Citeşte tot articolul

IN Sunday's Media Recap

GoPro se pregăteşte să concedieze 200-300 de angajaţi de la divizia de drone. Detalii

Travis Kalanick, fondatorul UBER, vrea să vândă 29% din acţiunile pe care le deţine (un total de 10%). Detalii.

Mark Zuckerberg şi-a propus ca anul acesta să repare Facebook. Detalii.

Spotify se pregăteşte de listarea la bursă. Detalii.

Alte ştiri pe scurt:  Ethereum a trecut de 1000 de dolari, Windows 10 anunţă Timeline, Teamnet se rebranduieşte, poţi trimite story-uri din Instagram direct pe Whatsapp.

IN Casual stuff

Cătălin Stănciulescu e un tip care călătoreşte prin lume şi face vloguri pe canalul BackPackYourLife. Are cam 150k abonaţi pe Youtube şi a devenit (mai) cunoscut după ce i-a luat interviu unuia dintre asasinii lui Pablo Escobar. În perioada asta călătoreşte în America de Sud, a fost deja în Columbia, acum e prin Cuba.

Din când în când mă mai uit la clipurile lui, are un stil foarte direct de a prezenta lucrurile, foarte raw. Dacă faci abstracţie de unele momente în care pare un şmecheraş din Berceni, chiar poţi să afli lucruri interesante, o experienţă foarte autentică în fiecare ţară. Tipul e într-o relaţie cu o tipă din Vietnam pe care a cunoscut-o în 2016 când a călătorit prin Asia, îşi finanţează călătoriile din chiriile a două apartamente din Bucureşti + ce mai primeşte din donaţii (are 23 de donatori lunari pe Patreon, cu un total de 115$ în acest moment). Asta e relevant pentru că duce la un buget destul de mic, ceea ce înseamnă că trebuie să găsească mereu opţiunile ieftine pentru a călători şi a supravieţui pe acolo. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Ştiţi mailurile alea cu un prinţ Nigerian care tocmai a moştenit o mare avere la care nu poate ajunge decât dacă îi daţi voi nişte bani? Sigur le ştiţi, au apărut cam în acelaşi timp cu internetul. Ştiu câţiva oameni care s-au bucurat sincer când au aflat ce noroc mare a dat peste ei, de au stârnit hohote de râs în rândul prietenilor. Mă rog, e o poveste de acum 15 ani, dar cred că nici pe vremea aia nu credeam în prinţi nigerieni.

Această înşelătorie încă mai funcţionează, din când în când mai văd pe Facebook comentarii de la oameni care au primit mailuri de la prinţul Nigerian. Şi asta pentru că schema încă funcţionează. Sunt în continuare destui oameni care dau bani sperând că vor primi înzecit de la un om generos. În România mai puţin, că aici avem metoda „accidentul”, dar guvernul american chiar are o echipă dedicată pentru acest caz şi o pagină pe unul dintre siteurile federale. Citeşte tot articolul

IN All Sports, Jocuri

În ultimele săptămâni am rupt în două consola, ba pe Fifa, ba pe Gran Turismo, Assasins Creed şi Mortal Kombat. Încă mai am câteva jocuri pe listă, dar prioritatea #1 este un alt joc cu sporturi. În trecut am avut pe PC un NHL de la EA Sports şi un NFL, ambele idei îmi surâd, iar recent am văzut şi două trailere cu jocuri de tenis.

Aştept un simulator bun de tenis mai ceva decât aşteaptă Simona Halep primul Grand Slam, ce-am mai jucat până acum era destul de lame (bine, au şi trecut vreo 10 ani de atunci). Aşa că simt că e momentul pentru ceva cu adevărat bun. Nu există momentan un joc care să rupă cu adevărat, să îţi dea o senzaţie mişto, aşa cum e la Fifa, de exemplu. Dar cred că unul dintre aceste două jocuri va fi ce trebuie. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

De când mă ştiu, sectorul 6 al Capitalei a fost condus de nişte primari penali sau, în cel mai bun caz, inutili. Dacă alte sectoare ale Bucureştiului au avut câte un primar muncitor sau unul simpatic, sau măcar unul care trăgea să-şi pună numele pe toate plăcuţele din fiecare parc, în sectorul 6 n-aveai ce să zici despre primar. Nici măcar n-am avut unul memorabil, ca Vanghelie. Primarii de sector au fost Darabonţ, Poteraş, Mănescu. Cine? Exact. Unul penal, condamnat pentru şpăgi cu terenuri, altul care a reuşit să nu facă absolut nimic în 4 ani de mandat şi apoi a frecat menta şi prin alte funcţii importante şi unul despre care s-a dus legenda că n-a fost văzut niciodată în clădirea primăriei.

V-am povestit asta ca să înţelegeţi că aşteptările în sectorul 6 sunt foarte mici. Efectiv oamenii nu sunt obişnuiţi să se facă ceva în sectorul lor, de la metroul uşor 41 nu s-a mai făcut absolut nimic. Ok, hai să punem la socoteală şi parcul Moghioroş, dar ăla a durat cam 100 de ani, ţin minte că lucrările de reamenajare au început imediat după încoronarea regelui Ferdinand.

Aşa că vestea că se va face ceva în sector, ba chiar în cartierul meu de baştină, m-a luat prin surprindere.  Citeşte tot articolul

Meniu