Abonează-te la newsletterul Maison Créative ca să afli ce evenimente ți-am pregătit

Cum stabileşti ce e serios şi ce nu?

question_answer2 comentarii
IN Casual stuff

Acum câteva luni m-am tăiat la un deget de la mână destul de rău. Tăietură adâncă, de aproximativ 1 centimetru lungime. Am oprit sângerarea, am pus un pansament, a doua zi m-am dus la spital. S-a dovedit a fi o chestie de copci (am scăpat până la urmă cu unele cu adeziv pentru că tăietura era de mică întindere). 

Recent m-am ales cu o problemă la picior, un colţ crescut în carne. Am încercat să mă tratez cu una-alta, n-a mers, m-am dus la spital unde s-a terminat cu tăieri şi pansamente.

De fiecare dată am avut prieteni care mi-au zis că exagerez, mai ales că am avut ditamai bandajul la mână, atelă ca să nu-l îndoi etc. În ambele cazuri situaţia se putea agrava dacă nu mergeam la spital. Am auzit tot felul de poveşti nasoale cu oameni cărora le-a fost lene sau ruşine să meargă la spital „pentru atâta lucru”. 

Problema e că neavând pregătire în aşa ceva nu ştii să evaluezi singur situaţia, aşa că o simplă tăietură poate să ascundă ceva mai grav. De-asta cred că cea mai bună soluţie e să mergi la specialist, care să decidă dacă e nevoie de ajutorul lui sau ai făcut un drum degeaba.

E simplu să faci o conferinţă bună

question_answer0
IN Advertising/PR

Serios, chiar nu e mare scofală. O ediţie iese cât ai bate din palme, mai ales dacă te ştii cu ceva lume din domeniul respectiv. Mergi pe cateva variante de siguranţă, oameni care vorbesc pe la multe evenimente şi care sigur atrag publicul. Dacă s-au strâns 10-15 care să-ţi accepte invitaţia şi să aibă data respectivă liberă, e chiar floare la ureche.

Cred că şi a doua oară îţi iese la fel de uşor. Are balta specialişti cunoscuţi, mai ales dacă vorbim de comunicare. Lucrurile se complică abia de la a 4-a ediţie în sus, când deja ai invitat multe din numele evidente. La a şasea ediţie deja cred că te dai cu capul de toţi pereţii şi te întrebi pe cine mai poţi chema. Cum să faci să nu devii o conferinţă ca toate alea la care vorbesc mereu şi mereu aceiaşi oameni?

De-asta cred că e impresionant faptul că PRbeta a ajuns la a 7-a ediţie şi tot aduce oameni noi. Dacă am numărat bine, vreo 10 din 15 speakerii aceste ediţii n-au mai călcat prin Timişoara în luna mai până acum. Şi au fost şi în anii trecuţi surprize plăcute, oameni pe care nu m-aş fi gândit să-i chem dacă organizam o conferinţă. 

O să fiu şi eu pe 17 şi 18 mai la Timişoara, pentru a 6-a oară consecutiv. Am ratat prima ediţie, la a doua am fost în public, apoi numai în calitate oficială. Mă simt cam ca Dorinel Munteanu la naţională, ei mă tot cheamă, eu tot răspund convocărilor şi ezit să mă retrag. Şi eu nici măcar n-am vreun Hagi pe care să vreau să-l depăşesc 🙂

Mi-ai distrus weekendul, Netflix!

question_answer7 comentarii
IN Filme

Putea să fie un weekend tare mişto, aveam o grămadă de planuri şi chiar le-am pus parţial în practică până sâmbătă seara. Când m-a lovit plictiseala şi am dat play la primul episod din 13 Reasons Why. 

10 episoade şi multe ore mai târziu, mă trezesc că e aproape luni. Şi am zis că nu mă mai apuc de seriale care provoacă dependenţă în altă zi decât vinerea. Măcar să ştiu că am timp suficient să le termin.

Apropo, Netflix, marţea nu e o zi deloc bună să lansezi House of Cards. Serios, marţea? Cum rămâne cu Netflix and chill? 

Revenind, dacă vă apucaţi de serialul ăsta de mai jos, vă recomand un concediu. Cred că de la Lost nu am mai dat play cu o disperare aşa mare. Citeşte tot articolul

Picture-in-Picture nu e aşa cool

question_answer3 comentarii
IN Casual stuff

Prima oară am văzut funcţia asta prin anii ’90, la un Sony Center care era deschis pe Calea Moşilor. Pentru cei care au venit mai târziu în Bucureşti, înainte de mall-uri erau câteva zone concentrate din care puteai să cumperi chestii: magazinele Unirea, Victoriei şi Cocor pentru haine şi alte chestii de-ale casei (perdele, etc.), zona Lipscani pentru rochii de mireasă şi aparate foto vechi, Moşilor pentru electronice. Târziu de tot s-a deschis Prisma şi au început să fie chestii interesante acolo.

Revenind la Calea Moşilor, acolo era un Sony Center, era un magazin JVC + tot felul de alte reprezentaţe. Acolo am văzut prima oară funcţia PiP. Ţin minte că mi-a zis mama că n-avem bani pentru un asemenea televizor (sumele erau obscene dat fiind contextul economic şi bugetul nostru).  Mă rog, la vremea aia era mare lucru dacă aveai televizor cu tub catodic şi ecran plat. Citeşte tot articolul

Regele condimentelor stă pe raft la IKEA

question_answer0
IN Casual stuff

Am primit acum ceva timp nişte condimente de la IKEA. #pişcot, cum s-ar zice. Erau într-o plăsuţă cu diverse alte chestii. La momentul ăla nu prea le-am băgat în seamă, le-am pus în dulapul cu condimente din bucătărie şi aia a fost. 

Dar exact ca în poveştile cu fata mişto din generală pe care ajungi s-o placi la nebunie în liceu, am descoperit condimentele astea într-o seară plictisitoare de iarnă şi le-am aruncat peste nişte piept de pui. Curcubeu pe cerul gurii.

Efectiv nu te mai saturi, ajungi să mănânci fără oprire pui.

Puiul din imagine e tratat cu ulei de măsline din abundenţă + un mix home made de condimente (care conţine de toate, de la busuioc, rozmarin, boia, chimen etc.) + acest spice mix IKEA. Teoretic un plic ar trebui să fie pentru o porţie de mâncare, dar să fim serioşi, cine pune atâtea condimente? 

Două plicuri costă 4,5 lei, există şi în variantă cu mere, varză creaţă şi fenicul. Now you know.

Sunt pe drumul cel bun

question_answer0
IN Casual stuff

Ştiu că vă întrebaţi cum mă mai descurc în tentativa mea de a trece de la tastatură la joystick. Primesc zeci de scrisori care îmi pun întrebarea asta, mă abordează lumea pe stradă, telefoane, SMS-uri, ca să nu mai zic că am pagerul plin. E foarte solicitant.

Nu vreau să mă laud, dar mă descurc destul de bine. În gaşca de prieteni sunt campion absolut. Ceea ce ar putea fi ceva remarcabil dacă prietenii mei n-ar fi nişte workaholici care se joacă din an în paşti. Abia săptămâna trecută am avut ocazia să-mi testez puterile într-un cadru organizat. Am fost la Park Lake la ceva competiţie de FIFA 17 organizată de Toma. Şi n-a fost rău deloc. 2 victorii, 1 egal, 1 înfrângere venită dintr-o eroare de cascadorii râsului. Practic, am fost semifinalist. Sau aş fi fost, dacă nu era sistem de campionat. Mă rog.

Petrecerea continuă weekendul ăsta, la #BLP14 care are loc la Comic Con. Nu ştiu dacă realizează cineva, dar chestia asta a început în 2012 cu „ce-ar fi să ne strângem mai mulţi şi să ne jucăm în reţea?”. Practic, de pe vremea în care era la modă să fii blogger. În 2-3 ani nici n-o să mai ştie lumea exact de la ce vine BLP. B…eer Lan Party?

Eu am tras chiulul de la ultimele ediţii, la cea mai recentă am fost puţin reţinut prin Liverpool, dar de data asta nu mai ratez 🙂 Ne vedem la Romexpo între 5 şi 7 mai!

O amintire cu asociaţiile studenţeşti

question_answer2 comentarii
IN Casual stuff

Acum mulţi ani, când eram preşedinte într-o asociaţie studenţească din ASE, eram nevoit să particip la şedinţe într-un fel de consiliu al preşedinţilor celor 13 asociaţii care activau la vremea aia. Mi-au rămas în cap discuţiile repetate despre intervenţiile politicului în viaţa studenţească. Mai exact, preşedintele Senatului Studenţesc le cerea unor şefi de asociaţii (fără să spună care, gen „sunt nişte asociaţii”) să nu mai aducă studenţi la întâlnirile cu oameni politici, să nu mai facă propagandă, să nu se mai implice în zona asta că nu e bine. Mircea Geoană venise la o întâlnire în ASE, parcă avusese loc şi o dezbatere publică acolo. 

Am aflat ulterior că era o practică foarte des întâlnită. Unii lideri de-ai studenţilor erau super apropiaţi de tot ce înseamnă politic şi nu-şi foloseau funcţiile decât ca să-şi manevreze colegii. E drept că erau şi alţii care se ocupau de proiecte utile pentru studenţi, făceau rost de internshipuri, târguri de joburi etc. Pe primii îi vedeţi acum în structurile statului pe la diverse organizaţii de tineret, pe cei din urmă îi găsiţi prin companii, cu o carieră solidă.

Poate de-asta m-a trecut un fior pe şira spinării când am auzit că asociaţiile studenţeşti vor ceva de la Primăria Capitalei. Pentru că e extrem de greu să aduci la aceeaşi masă atâtea asociaţii, ce să mai vorbim de obiective comune şi rezoluţii. Şi-atunci nu poţi să nu te întrebi cui i-ar folosi o astfel de victorie la capitolul imagine. Cine ar vrea să puncteze bine de tot în relaţia cu tineretul? O fi rea ideea la care mă gândesc?

„Prea îşi dă toată lumea cu părerea!”

question_answer4 comentarii
IN Casual stuff

Ultimele săptămâni au venit cu nişte subiecte despre care s-a vorbit foarte mult, de la accidentul din Retezat până la sirene, puţuri şi taximetrişti. Ceea ce a atras automat şi gaşca nemulţumiţilor de pe internet, reuniţi în comisia de cenzură a opiniei. Îi ştiţi, ăia care se plâng că avem prea mulţi specialişti în orice. De parcă treaba asta cu opinia ar fi în ediţie limitată, aşa că nu are cum să prindă toată lumea ocazia.

Zău, au început să mă obosească ăia care subliniază că nu toată lumea se pricepe la orice. Nu, serios? Eu credeam că dacă se cheamă opinie înseamnă automat că omul ăla are un doctorat în domeniu. Citeşte tot articolul

Black Sails este cu adevărat fabulos

question_answer1 comentariu
IN Filme

Nu credeam că o să ajung să regret sfârşitul unui serial, dar iată că s-a întâmplat. Black Sails a ajuns la final, după 4 sezoane în care a reuşit să devină din ce în ce mai bun, culminând cu ultimele 5-6 episoade care sunt excepţionale. 

Povestea e plasată în Nassau, prin 1720, în ceea ce se numeşte „Epoca de aur a pirateriei”. Acţiunea are loc cu 20 de ani înainte de evenimentele din romanul „Insula Comorii”, fiind un fel de prequel al cărţii sau „Cum au devenit cine sunt căpitanul Flint şi Long John Silver”. Dacă nu ştiţi mare lucru despre această poveste cu piraţi, Black Sails o să vă stârnească curiozitatea şi o să aflaţi o grămadă de chestii (condiţie esenţială pentru un film istoric bun, după părerea mea). Dacă sunteţi deja pasionaţi de asta, puteţi descoperi un întreg univers al piraţilor din Bahamas creat pe baza unor date istorice reale.  Citeşte tot articolul

Cum aş comunica pentru UBER România

question_answer4 comentarii
IN Casual stuff

Fix în ziua în care a fost protestul taximetriştilor, UBER a pus-o de o activare cu cărţi alături de câţiva influenceri din online şi DOR. Idee cu adevărat onorabilă, bine gândită la nivel tactic. Nu ştiu dacă ziua a fost aleasă special sau aşa s-a nimerit, dar mesajul a fost clar: ăia nasoli, inclulţi, care înjură şi refuză curse sunt în piaţă şi protestează, noi suntem smart şi împărţim cărţi. 

Drăguţ, la fel ca fiecare PR stunt pe care l-au făcut în ultimii ani, dar eu m-aş duce mai mult pe latura emoţională, cu o picătură de raţional. Mai exact, aş pune accent pe ideea că oricine poate să facă UBER dacă vrea, chiar dacă nu e din Bucureşti.

Zilele astea m-am deplasat mai mult cu UBER şi am dat de maşini cu numere de Dâmboviţa, Ialomiţa sau Giurgiu. În general Loganuri sau Opeluri vechi şi îngrijite, conduse de nişte oameni pe care se vedea că locuiesc la ţară şi fac un ban în plus în felul ăsta. Eh, UBER e singura variantă prin care oamenii ăştia pot face un ban în plus. Licenţe de taxi n-ar avea cum să obţină, aşa că îşi completează veniturile muncind seara şi în weekend. Apoi bat 20-30-40 de km până acasă şi se mulţumesc cu bănuţii ăia care le rămân după ce plătesc toate taxele la PFA. 

Aş rula 2-3 de poveşti de genul ăsta, ca să se simtă şi mai bine hipsterul când dă comandă. Nu doar că ai parte de servicii decente de transport, dar susţii şi oamenii din zone defavorizate (din punctul meu de vedere ar trebui să stabilim că tot ce înseamnă mediul rural reprezintă o zonă defavorizată).

Sociale

Dă-mi un ecler!

Cumpără de pe eMAG cu acest link

Descarcă gratuit eBook-ul

ebook Digital Recap 2022
Hoi.La.Minut

Pe scurt:

Statistici TopBlog

Clasament TopBlog
Meniu