Văzusem până acum toate filmele lui Radu Mihăileanu, mai puţin Trahir, lung-metrajul lui de debut. L-am descoperit pe regizorul român cu Train de vie absolut întâmplător, pe ProTV, am fugit de la şcoală ca să-l văd a doua zi în reluare, iar apoi l-am înregistrat cu video-recorderul şi l-am mai văzut de câteva ori. După ani buni am fost la Le Concert şi m-am îndrăgostit pe loc. Au urmat Va, vis et deviens, şi La source des femmes.
Însă Trahir nu era de găsit pe nicăieri. Am dat de el pe Daily Motion recent.
Pentru un film făcut în ’92-’93 povestea e extrem de puternică. Un scriitor român este închis de comunişti pentru 11 ani, apoi eliberat cu condiţia să colaboreze cu Securitatea. Chestiile astea abia începuseră să se afle după Revoluţie, nu era genul de informaţie ştiută de toată lumea.
Deşi drama nu mi s-a părut la fel de profundă precum în celelalte filme ale lui Mihăileanu, Trahir are un farmec aparte. Se vede stilul ce s-a conturat mai bine odată cu trecerea anilor. În plus, e o poveste extrem de bună despre comunism, fără scene cu bucătării şi bucăţi de faianţă. Merită să vă rupeţi o oră şi jumătate din timp.
Puteţi vedea Trahir aici.
PS: Pe 9 iunie apare în cinematografe The History of Love, noul film al lui Radu Mihăileanu.
