IN Contraste

Una dintre cele mai interesante chestii care mi-au atras atenţia în Belgia ţine de clădirile aflate în renovare. Am văzut atât în Bruxelles, cât şi în Brugge, Gent sau Ostend aceeaşi situaţie: case demolate, din care rămăsese în picioare doar faţada şi pe care se construia la loc.

Habar n-am ce zice legea belgiană în cazurile astea, ce fel de clădiri sunt protejate, însă din ce-mi dau seama autorităţile tratează problema cam aşa:

– Sigur, domnule Fritz, puteţi să demolaţi casa aceea şubredă, construită la 1680, însă va trebui să păstraţi faţada originală şi să folosiţi aceleaşi dimensiuni ale clădirii originale.

Nu sunt convins că îi obligă să lucreze şi după aceleaşi planuri, dar nici nu m-ar mira.

În timpul ăsta casele din centrul Bucureştiului cad pe capete, de obicei pe motiv că „erau vechi şi şubrede”. 

IN Filme

Pentru drumul spre Bruxelles am descărcat vreo 3 sau 4 episoade din seriale diferite de pe Netflix, am descărcat muzică din Zonga pentru modulul offline şi am salvat o grămadă de articole din Pocket. 

De obicei îmi iau şi câte o carte ca să mai economisesc baterie, însă de data asta am stat doar cu ochii în ecranul telefonului, nici n-am simţit cum au trecut 3 ore.

Şi am rezolvat totul din câteva clickuri! De fiecare dată când văd cât de departe am ajuns cu tehnologia îmi aduc aminte de părinţii noştri care vorbeau la telefoane fixe cu cuplaj.

Chiar şi comparativ cu acum 2-3 ani lucrurile stau mult mai bine, ţin minte că mi-am descărcat pe tabletă câteva filme de-a lungul timpului pentru zboruri de 3-4 ore şi era o adevărată bătaie de cap. Iar acum o să descarc în avans nişte filme şi câteva documentare, să le am salvate pe telefon pentru când o să mai zbor.

PS: Follow my blog with Bloglovin

IN Gânduri de zi cu zi

Am fost câteva zile în Belgia, prin Bruxelles şi împrejurimi, cu un net prost dar cu roaming decent (trăiască UE). Înainte să plec mai mulţi prieteni mi-au zis că ar fi bine să stau acasă, mai ales după atentatul dejucat săptămâna trecută

Din păcate, cred că asta e lumea în care trăim azi, aşa că fie acceptăm asta şi riscăm, fie renunţăm de tot la călătorii prin Vest. Cu soldaţi dotaţi ca de război patrulând, cu camioane militare parcate în mijlocul bulevardului, cu poliţie analizând din cap până în picioare fiecare trecător mai suspect.

Nu pot să spun că mi-a fost frică, mai ales că era plin de soldaţi în toate zonele centrale din Bruxelles. Am văzut prima oară la Roma soldaţi pe străzi, anul trecut. Atunci n-a fost un sentiment prea plăcut, dar după primele 2 zile m-am obişnuit cu ideea. Am aflat ulterior că am călătorit în Italia fix într-o perioadă cu alertă maximă de atentate. Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR

Am găsit reclama asta în aeroportul din Charleroi, unde WWF strângea bani pentru combaterea încălzirii globale. Mi s-a părut destul de veche şi am verificat pe net, s-au împlinit recent 9 ani de la campania asta, a ieşit în 2008!

Şi în continuare e în discuţie subiectul ăsta, mai ales după ce Donald Trump a decis să retragă SUA din Tratatul de la Paris.

IN Sunday's Media Recap

Săptămâna 19 – 25 iunie

Snapchat cumpără Zenly şi îl transformă în SnapMap. Detalii.

CEO-ul UBER a fost forţat să-şi dea demisia după o mulţime de scandaluri şi plecări la vârful companiei. Detalii.

Time Warner va cheltui 100 milioane $ pe showuri pentru Snapchat şi aduri. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: live-video replays pe Instagram, Tickermaster are Messenger bot, searchul Google are un AI care caută joburi.

IN Sunday's Media Recap

Săptămâna 12 – 18 iunie

Amazon cumpără Whole Foods pentru 13,7 miliarde de dolari. Detalii.

Verizon a finalizat achiziţia Yahoo şi AOL, noua companie fiind numită OATH, pentru 4,5 miliarde de dolari. Detalii.

Walmart cumpără Bonobo pentru 310 milioane de dolari în încercarea de a-şi consolida prezenţa online pe zona de fashion retail. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: Twitter mai schimbă ceva pe la design, Microsoft anunţă Xbox One X, acţiunile Snapchat sunt în scădere, modul de „What’s happening now” pe Twitter, Instagram Archive. 

IN Teatru

Am reuşit să-mi adun gândurile după Festivalul Internaţional de Circ de la Sibiu. Da, aţi citit bine, de Circ! Pentru că anul ăsta FITS a avut o mulţime de spectacole foarte bune de circ. Dacă în anii trecuţi erau 1-2 spectacole de circ contemporan, de data asta au fost 6, numai unul şi unul. Mai întâi i-am văzut pe australienii de la Circa, apoi m-am bucurat ca un copil la Omul-Circ, iar în weekend am văzut de două ori spectacolul altor australieni, cei de la GOM Circus. Citeşte tot articolul

IN Turism

Am ajuns zilele trecute la Castelul de Lut de la Porumbacu de Sus, undeva în apropiere de Avrig, jud. Sibiu. Au tot apărut poze cu această construcţie interesantă, aşa că m-am dus să văd despre ce e vorba. 

Probabil că am avut aşteptări prea mari, pentru că am plecat destul de dezamăgit. Exceptând construcţia aia, în Valea Zânelor nu e mai nimic. Drumul e destul de prost, în standardele naţionale ale şoselelor patriei, iar zona e sărăcăcioasă. În depărtare se văd munţii, e un râu lângă Castel, dar nu poţi să spui că e un peisaj care îţi taie respiraţia.  Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Anul ăsta am plecat cu o dilemă de la FITS. Am asistat parcă la mai multe discuţii ca niciodată între organizatori şi oameni care voiau să fotografieze sau să filmeze spectacolele de sală. Uneori erau voluntari mult prea zeloşi, alteori nişte spectatori prea entuziasmaţi de ceea ce vedeau.

Chiar şi eu am fost apostrofat că fac poze la un spectacol la care erau interzise doar bliţurile, nu şi filmarea sau fotografierea. Şi am început să mă întreb unde se trage linia între furt şi promovare.

Înţeleg că artiştii îşi doresc să aducă publicul în sală pentru a oferi experienţa completă. Înţeleg şi că vor ca showurile lor să fie prezentate cu imagini de cea mai bună calitate, montaje profesioniste, bucăţi relevante. Însă de multe ori aceste trailere sunt insuficiente sau sunt mult prea abstracte.  Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR

“There was definitely no need for technology or apps to explain a gesture that people know, such as getting rid of mosquitoes with a roll-up magazine,” says Franco. “This is not augmented reality—it is just reality. And that [is something] everyone understands.”

De aici.

IN De soi

Transcriu aici două dintre poveştile de la FITS pe care le-am scris pe Facebook pentru că n-aş vrea să se piardă printre mii de alte postări şi să-mi apară doar o dată pe an în Memories. 

***

„Auzi, tu ai bicicletă?”
„Da, tu ai?”
„Am… N-ai vrea să ne plimbăm odată cu bicicleta până aici?”
„Până aici sus? Nu cred că putem…”
„Nu până aici, doar până în Cisnădioara, să venim cu bicicletele împreună. Ai vrea?”
„Da.”
Și și-au zâmbit unul altuia. Începutul unei povești de vară pentru doi voluntari de la FITS2017.
Citeşte tot articolul

Meniu