https://www.youtube.com/watch?v=7tUjQICfJEk
Ştiu că toată lumea e entuziasmată de GoT, dar eu abia aştept să înceapă sezonul 7 din Suits. 12 iulie!
https://www.youtube.com/watch?v=7tUjQICfJEk
Ştiu că toată lumea e entuziasmată de GoT, dar eu abia aştept să înceapă sezonul 7 din Suits. 12 iulie!
Am participat recent la un turneu pentru presă organizat în paralel cu Pescariu Sports & SPA Trophy, între 20 şi 24 iunie. Turneul pentru profesionişti are premii de 15.000 USD, e un Futures din cadrul ITF, cu jucători plasaţi după locul 500 ATP, însă cu un nivel foarte bun. N-am mai asistat de mult la un turneu de categoria asta, dar mi se pare că sunt diferenţe foarte mari faţă de acum 5-6 ani când aveam oarece treabă cu domeniul.
Revenind la Tennis Media Cup, au fost 8 curajoşi aliniaţi la startul acestei prime ediţii, la care OMV Petrom a venit cu susţinerea. Ghinionul a făcut ca unul dintre cei 8 să fiu eu, fostă mare speranţă a tenisului, actualmente mare privitor şi dătător cu părerea. Din păcate, ghinionul n-a fost al adversarilor, ci al meu, pentru că mi-am adus aminte cât de prost mă mişc cu racheta în mână. Citeşte tot articolul
Olivia Munn e o actriţă relativ cunoscută pe care am remarcat-o în The Newsroom şi care recent a mai apărut prin X-Men şi alte câteva prostioare. Pentru că are 1,7 milioane de followeri pe Instagram, Booking.com s-a gândit să-i ofere o excursie în Insulele Turks şi Caicos pentru ea şi prietenele ei, cadou pentru aniversarea celor 37 de primăveri.
O săptămână acolo costă vreo 10-15.000 de dolari într-o vilă pe malul mării, cu locuri pentru 9 persoane şi un peisaj superb. Dacă mai adăugăm şi vreun avion privat, ajungem la vreo 25.000 de dolari oferiţi de Booking.com.
De banii ăştia Olivia Munn a pus zeci de InstaStory-uri, 12 postări pe Instagram (şi a menţionat contul Booking.com în două din ele). Bonus, a obţinut şi nişte articole prin Daily Mail şi alte publicaţii online gen Maxim cu povestea aniversării ei mişto. Teoretic o singură postare oferea suficientă acoperire încât să justifice costurile respective. Am fost, am văzut, merci @BookingCom. Citeşte tot articolul
Am descoperit zilele trecute un documentar excelent pe Netflix (sunt destule, unele chiar cu titrări în limba română) despre modul în care ajungem să minţim, de ce se întâmplă asta şi cum reacţionează creierul uman în momentul în care spunem o minciună.
După un studiu pe 40.000 de oameni, profesorul Dan Ariely a ajuns la concluzia că marile daune nu le fac minciunile grave sau oamenii care mint mult, ci noi ceilalţi, care minţim câte puţin. Fix acea minciună mică pe care considerăm că o face toată lumea, minciuna care nu răneşte pe nimeni, cea pe care o credem a fi inofensivă. În cadrul studiului, din cei 40.000 de oameni, 70% au minţit în legătură cu răspunsurile la un test. Marii mincinoşi (vreo 20 la număr) au adus o pagubă de 400 de dolari, iar micii mincinoşi, ăia care au luat doar de-o „ciupeală”, au făcut pagubă de mai bine de 50.000 de dolari.
Mai sunt şi o grămadă de exemple interesante, povestea unui ciclist, a unui arbitru din NBA, a unui broker şi multe altele. Găsiţi documentarul aici.
Cam aşa stau lucrurile pe o stradă din sectorul 6 al Capitalei, în 2017. O basculantă betonieră (da, ştiu diferenţa) împotmolită în noroi. Practic, dacă era acolo un Tico, ar fi fost înghiţit cu totul de groapă.
Strada se numeşte Drumul Belşugului (cum altfel?) şi e într-o zonă nou dezvoltată, în care se construieşte destul de mult în continuare. E clar că drumul a fost stricat şi de maşinile grele care trec pe acolo *din belşug*, dar o canalizare parcă n-ar strica în cel mai mare oraş al României.
Domnule primar Mutu, în loc de 300.000 de euro pentru o televiziune de sector, nu mai bine asfaltăm nişte străzi şi băgăm canalizare?
Săptămâna trecută Vlad Petreanu a avut parte de nişte peripeţii pe ruta Berlin – Bucureşti, moment în care a reînceput discuţia legată de ce e şi ce nu e un zbor low-cost. Opinia generală era că asta-i viaţa, dacă alegi să mergi cu low-costul trebuie să te aştepţi la asta. Ceea ce nu prea e corect.
De fapt, zborul low-cost nu e vreo loterie din care doar cei fericiţi ajung la timp, sau cel puţin nu ar trebui să fie. Nu dai mai puţini bani ca să ajungi acolo la un moment dat, ci pentru că se taie o serie de servicii. Începând cu bagajul de cală, gustarea (sau masa/mesele) şi băuturile din avion, posibilitatea de a alege locul şi tot aşa. Unele companii te obligă să faci checkin online cu mult timp înainte şi îţi cer bani mulţi dacă vrei să-l faci în aeroport (I’m looking at you, WizzAir) etc. Citeşte tot articolul
Google a primit o amendă de 2,7 miliarde de euro de la UE pentru nereguli legate de softul de comparare a preţurilor din Google Shopping. Detalii.
Facebook te ajută să cauţi un wi-fi direct din aplicaţie. Detalii.
Monica Botez pleacă de la conducerea Golin, fiind înlocuită de Irina Roncea. Detalii.
Alte ştiri pe scurt: CEO nou pentru Vodafone România, iOS 11 beta, Facebook la 2 miliarde de useri pe lună, Tesco livrează mâncare într-o oră în Londra, s-a dat sentinţa în dosarul RCS-Antena, s-a lansat Fractal Communications.
Sâmbăta trecută mă plimbam prin Bruxelles şi am văzut din loc în loc copii care ieşeau din şcoli cu diplome în mâini şi părinţii lor alături. Şi mi-am adus aminte de toate serbările la care ai mei au făcut eforturi super mari ca să poată ajunge, la fel cum fac toţi părinţii din ţara asta.
Genul de chestie care te loveşte pentru că are tot sensul din lume să fie aşa, şi cu toate astea nu se aplică în România. Nu o să încep acum să mă plâng de profesorii care au 3 luni de vacanţă pe an (că nu e chiar aşa situaţia), dar serios că treaba asta trebuie propusă şi implementată cât mai rapid. Ştiu că e nasol să munceşti sâmbăta, dar cred că e o concesie pe care angajaţii din învăţământ ar putea s-o facă.
Recent, vară-mea a terminat facultatea şi niciunul din părinţii ei n-a reuşit să ajungă la ceremonia de absolvire pentru că efectiv n-au putut pleca de la muncă. Cam cât de greu ar fi ca o dată pe an să se muncească sâmbăta pentru lucrurile astea festive? Astfel încât copiii să poată celebra alături de părinţii lor momentele care le validează munca de peste an. Nu ştiu dacă ar fi un motivator suplimentar, dar sunt convins că în momentul în care părintele nu apare niciodată acolo mesajul pe care îl preia copilul inconştient e că treaba aia pe care o face el nu e aşa importantă.
Înainte să ne mutăm cu biroul, proprietarul ne-a zis că are nevoie de un weekend să aranjeze puţin spaţiul, să facă curăţenie, să acopere nişte găuri prin pereţi. Ne-am bucurat că vrea să ne dea spaţiul într-o stare cât mai bună (deşi l-am fi luat şi aşa, că arăta folosit, dar nu murdar).
Când a venit momentul să ne instalăm am avut surpriza să văd totul impecabil, pereţii de un alb imaculat, doar câteva locuri în care se vedeau găurile acoperite. Eram convins că a dat o mână de vopsea ca să ne impresioneze. I-am mulţumit pentru asta şi mi-a explicat că doar a spălat puţin pereţii, în zonele în care era nevoie. Şi asta pentru că în urmă cu aproape 10 ani, când a construit clădirea, a ales să folosească cele mai bune materiale de pe piaţă. Citeşte tot articolul
S-a entuziasmat poporul la ştirea legată de transmiterea Champions League live pe Facebook. Gata, nu mai avem nevoie de Dolce, nu mai trebuie să ne uităm pe streamuri dubioase.
La o citire mai atentă aflăm că treaba e valabilă doar pentru SUA, unde Champions League este la fel de cunoscut ca melodiile Mariei Dragomiroiu. Adică nu chiar necunoscut, că şi Maria Dragomiroiu are mereu turnee prin SUA şi cântă la comunităţile de români de acolo.
Chestia asta n-o să se întâmple prea curând în Europa pentru că televiziunile dau pur şi simplu prea mulţi bani ca să le fie luată pâinea de la gură. Citeşte tot articolul
Atât la Sibiu, cât şi în Belgia, am nimerit la nişte hoteluri cu puţine prize, ceea ce m-a făcut să-mi aduc aminte de problema mea veche, cu dispozitivele ce trebuie încărcate peste noapte în prea puţine prize.
Multă vreme am crezut că hotelurile astea au ceva cu noi, că se zgârcesc la câţiva lei în plus la factura de electricitate, însă pe urmă mi-am dat seama că nu e deloc aşa. Cele mai multe hoteluri care au problema asta sunt vechi, au între 5 şi 10 ani. Chiar dacă au mai fost renovate camerele, chiar dacă s-a mai schimbat mobilierul, proiectul are cel puţin 10-15 ani. Durează până îl aprobi, până te apuci de construit. Şi adevărul e că acum 10-15 ani nici nu aveam mare lucru de încărcat în camerele de hotel. Poate un laptop, poate un telefon, dar sigur nu se întâmpla asta noapte de noapte, că bateriile de telefoane ţineau zile întregi, nu 12 ore ca acum. Citeşte tot articolul
Cumpără de pe eMAG cu acest link
