Coca Cola a plătit un om să râdă zgomotos într-un metrou din Belgia. Fraieri, Piticu ar fi făcut asta gratis. El, şi mai e o fată care râde tare la filme în rarele ocazii în care mai ajung pe la avanpremiere. Cred că a preluat ştafeta de la Dorombach. Trebuie să râdă cineva tare şi în blogosfera noastră, nu?
Superscrieri – Drumul generaţiei noastre
Superscrieri e un proiect care mi-a fost drag încă de la început, acum 4 ani şi ceva. Ţin minte de planul lui Sorin Trâncă pe care îl povestea super relaxat în mansarda Friends şi care, în timp, s-a conturat extrem de bine. După 4 ani de premii pentru cele mai bune scrieri jurnalistice iată că a apărut şi o carte care adună o parte dintre câştigătorii din perioada 2011 – 2014. Cred că e o recompensă foarte bună pentru nişte jurnalişti care în ultimii ani au fost nevoiţi să lucreze într-un mediu care le limita resursele tot mai mult. Materialele pe care au reuşit să le publice sunt o realizare în sine, dincolo de orice premii.
Cartea are vreo 400 de pagini, conţine 24 de materiale de non-ficţiune şi poate fi găsită în librăriile Cărtureşti şi Humanitas la preţul de 45 de lei. Partea frumoasă e că banii strânşi din vânzarea prin librării vor fi folosiţi pentru un Premiu Special la ediţia Premiilor Superscrieri din 2016. Cum ar veni, un premiu al publicului care poate astfel să sponsorizeze competiţia şi care susţine jurnalismul românesc de calitate.
O să-mi iau cartea pentru că sunt o mulţime de articole lungi care zac prin Pocket şi pe care altfel nu voi ajunge să le citesc niciodată.
Cât despre premiile Superscrieri 2015, ele au intrat în etapa de jurizare, înscrierile tocmai ce s-au încheiat. Vom afla câştigătorii pe la mijlocul lunii noiembrie, la Gală.
O problemă de discutat la Webstock
doar 16% dintre cititorii de bloguri sunt în totalitate de acord că articolele pe care le urmăresc sunt de calitate
Dintr-un studiu făcut de iSense Solutions, citat de Gândul.info.
Cum s-ar zice, citim bloguri, dar ştim că nu sunt mereu cele mai bune articole. 50% dintre românii cu acces la internet citesc bloguri, adică vreo 5 milioane. Asta zice studiul. Eu cred că sunt mult mai mulţi, doar că majoritatea lor habar nu au că sunt bloguri alea pe care le citesc.
Dar să revenim. Cum facem să-i convingem pe oameni că urmăresc chestii de calitate? Eu ştiu că urmăresc cel puţin 2-3 bloguri de calitate şi mai sunt altele.
Cum facem să acordăm mai mult timp şi mai multă atenţie blogului? Eu ştiu sigur că asta e dorinţa pentru blogul ăsta pe termen mediu şi lung, o creştere în calitatea articolelor şi în documentare.
Sunday’s Media Recap (246)
Săptămâna 21 – 27 septembrie
Facebook mai face o încercare cu Notes şi adaugă o serie de opţiuni. Detalii.
Instagram trece de 400 de milioane de useri. Detalii.
Manuale interactive pentru SmartTV de la Samsung. Detalii.
Alte ştiri pe scurt: FB videos la 360 de grade, redesign pentru butonul de Tweet, modificări pe platforma Atlas, TNT România în locul TCM, DigiSport 4.
Sunday’s Media Recap (245)
Săptămâna 14 – 20 septembrie
Apare Signal pentru Facebook şi Instagram – un tool dedicat în special jurnaliştilor pentru a descoperi content. Detalii.
Mark Zuckerberg a admis că se lucrează la un soi de buton de Dislike pe Facebook. Detalii.
Emag a lansat un Apple Shop la showroomul din Crângaşi. Detalii.
Antena 3 introduce plata pentru streamingul online la emisiunilor lor. Detalii.
Alte ştiri pe scurt: Periscope web profiles, donezi printr-un Tweet în US, Pinterest Palettes, Skype Mojis, Top 100 Branduri româneşti.
Fascinantul tupeu românesc
Ştirea zilei de ieri e legată de Statul român: Indaco dă în judecată Ministerul Justiţiei pe motiv că publică legile gratuit. Ştiu, deja sună a mindfuck, dar să avansăm în problemă.
Oamenii au un site pe care publică legi (inclusiv Monitorul Oficial) contra cost. Acum, la 25 de ani de la Revoluţie, cineva s-a gândit că Statul ar trebui să ofere pe siteurile lui acces liber la informaţie. Aşa că au făcut un portal web pe care să fie disponibile toate legile gratuit.
Iar Indaco Systems i-a dat în judecată pentru că le iau pâinea de la gură, ba chiar i-au reclamat şi la Consiliul Concurenţei!
După acelaşi model, aştept următoarele procese:
- Firmele de pază să dea în judecată Poliţia Română pentru că asigură patrule şi menţin liniştea, previn furturi etc.
- Medlife, Medicover şi celelalte sisteme medicale private să dea în judecată Ministerul Sănătăţii pentru că acordă servicii medicale „gratuit”.
- Firmele de taximetrie să dea în judecată RATB şi Metrorex pentru că au tarife mult mai mici decât ei şi mai şi subvenţionează unele abonamente.
Da, ştiu că noi plătim, de fapt, pentru toate astea prin taxe şi impozite. Practic, tupeul nesimţit al celor de la Indaco Systems ignoră ideea unui Stat naţional. E ca şi cum ei ar locui într-o comunitate neorganizată şi ar oferi un serviciu pe care vine altcineva şi îl oferă gratuit făcându-le concurenţă neloială.
Să recapitulăm: o adunare de oameni se organizează. Fac legi şi reguli ca să funcţioneze totul bine, să se înţeleagă între ei şi să poată trăi în comuniune. Vin unii şi pun taxă pe accesul la legile alea. 25 de ani mai târziu Statul se prinde că trebuie să dea acces gratuit iar firma care făcea speculă cu nevoia de informare îşi simte businessul ameninţat.
Nu ştiu dacă legea permite asta, dar eu aş pregăti o amendă frumoasă pentru oamenii care pornesc astfel de procese inutile împotriva Statului. Ca să te gândeşti de două ori dacă vrei să consumi resursele (deci banii) celorlalţi plătitori de taxe.
—–
Update: Poziţia Indaco.
Unele campanii stupide au nişte explicaţii extrem de simple
Când mă plictisesc din stat degeaba, mă uit pe campaniile tembele care au mai apărut la noi. Şi mă distrez, că asta faci de la o vârstă. Nu te mai agiţi, nu te mai revolţi, râzi, că doar nu sunt banii tăi. Un alt avantaj al înaintării în vârstă e că mai afli chestii din piaţă, vorbeşti cu lume care ştie informaţii. Aşa că nu te mai miri la orice gherlă, pentru că ştii cum s-au angajat unii oameni la client. Şi mai ştii că în spatele multor branduri care comunică prost sunt nişte oameni care stau pe un post călduţ şi pur şi simplu nu vor să se agite. Ar putea mai mult, dar ce le iese din treaba asta?
N-am înţeles ce vor englezii ăştia să spună
Reclamă la Dacia Duster făcută în Marea Britanie. Părea că are potenţial, dar mi se pare că până la urmă s-au dus departe. Aproape drăguţ.
The Angry Birds Movie (Trailer)
Deşi am senzaţia că s-a mai dus din nebunia cu Angry Birds, filmul ăsta pare să fie amuzant, aşa că probabil să revină tot hype-ul cu promoţionale branduite. Apare în vara lui 2016. Eu mă aşteptam ca la momentul ăla să fie un film cu Solitaire Arena 😛 Prietenii ştiu de ce.
Miza pentru Samsung
Acum câteva săptămâni am participat la lansarea oficială a noilor modele de top de la Samsung: S6 Edge+ şi Note 5. Totul s-a transmis live de la New York, iar CEO-ul companiei şi încă vreo doi reprezentaţi din top management au susţinut prezentări cu mici glumiţe şi un discurs îndreptat spre show, un model care a fost adoptat de mai multe companii în ultimii ani, pe stilul Apple. Genul ăsta de abordare a prins, deşi cred că pentru Samsung miza nu ar trebui să fie legată în niciun fel de concurenţa cu Apple.
De fapt, cred că asta ar trebui să fie miza pentru Samsung: să rămână pe locul 1 ca marketshare, să-şi crească cota de piaţă luând de la celelalte branduri care folosesc Android şi să continue să inoveze. Mai ales că Apple are o perioadă în care se concentrează mai mult pe bani şi mai puţin pe inovaţie. Nu cred că mai are sens pentru vreun producător de telefoane să încerce să atragă consumatori de la Apple, cred că în acest moment jocurile sunt făcute. Utilizatorii de Apple rămân acolo, foarte puţin fac trecerea spre Android, iar în sens invers schimbările sunt la fel de rare, mai ales din cauza preţului pe care îl are iPhone-ul. Citeşte tot articolul
Cum călătoreau părinţii noştri fără GPS?
După o zi întreagă de plimbări prin Budapesta, mă întorceam spre hotel cu bateriile externe golite şi o mare durere de picioare. Telefonul mai avea 4-5% baterie, roamingul era activat, la fel şi GPSul, iar GoogleMaps încerca să mă ghideze pe străzile cu sens unic din capitala vecinilor. Până să mă prind eu că e nevoie de alimentare, telefonul s-a închis, la fel şi ghidajul spre hotel. Am încercat să pornesc Google Maps de vreo 3 ori pe alimentarea de la maşină dar n-am avut noroc, aşa că soluţia a fost să aşteptăm vreo 15 minute cât să se încarce bateria şi să putem continua drumul. Recunoşteam cât de cât străzile, dar n-am vrut să mă învârt minute în şir printr-un oraş al căror nume de străzi nu le puteam pronunţa. Citeşte tot articolul
Dă-mi un ecler!
Cumpără de pe eMAG cu acest link
Ce mai zice lumea.
- maxu la Mi-am instalat aplicaţia P-app de la Interparking
- C la Am luat un aspirator de spălat canapele şi covoare
- eBogdan la Cum să asociezi RoPay cu contul tău de ING?
- hoinaru la Opinie nepopulară despre comasare
- Nestian la Nu cred că o să mă uit la noua serie Harry Potter
- Alin la Opinie nepopulară despre comasare
- hoinaru la Vă recomand Masterul de Istoria Ideilor, Mentalităților și a Culturii de Masă
- hoinaru la Vă recomand Masterul de Istoria Ideilor, Mentalităților și a Culturii de Masă















