IN Casual stuff

Când eram mic, am primit de la ai mei un portofel de piele într-o cutie verde. Primul meu portofel de piele. Nu prea aveam ce să ţin în el, dar era portofelul meu. Ca să fiu sincer, mult timp nici nu l-am folosit. Şcoala era peste stradă (aproape), la mall nu mergeam pentru că era 5 cartiere mai încolo (pe vremea mea nu exista decât Mall Vitan) şi la fotbal nu-mi trebuia portofel.

A venit vremea liceului, mi-am pus buletinul, cartela de metrou, nişte bani şi când să plec spre Şcoala Centrală mi-am amintit de sfatul pe care îl primisem de la tata: nu-ţi ţine niciodată portofelul în buzunarul de la spate. Nici cheile sau altceva important. De atunci portofelul stă în buzunarul stânga faţă, iar cheile în dreapta. În buzunarele din spate nu ţin decât hârtiuţe, bonuri de benzină şi alte prostii.

Încerc, totuşi, să înţeleg care e raţionamentul celor care îşi ţin portofelul la spate. E mai comod? E mai mişto să ai fundul foarte bombat? Îţi face plăcere să ştii că în orice clipă poate să-ţi ia cineva portofelul foarte simplu? Ajungi mai uşor la el? E cool să-l scoţi de fiecare dată când te aşezi în maşină? De ce?

IN Caterinci

Că tot a început jurizarea şi etapa a doua de vot pentru RoBlogFest, mă gândeam cum ar fi să vedem un Master Chef cu bloguri 😀

– Ce-ai pregătit acolo? Un advertorial? La Master Chef nu se vine cu advertoriale!

– O galerie foto? Câte poze are? Doar 200? O mizerie! Du-te şi uită-te la Piticu, să vezi acolo galerii!

– Cum ai scris articolul ăsta? Copy-paste de pe Wikipedia? Eşti o ruşine, pleacă imediat!

– Foarte frumos, şi unde e sursa foto? N-ai menţionat sursa foto? Aici suntem la Master Chef, trebuie să menţionezi sursa!

– Te mişti prea bine, eşti cumva problogger? Ai 20 de likeuri în 10 minute. Pe ce poziţie eşti în ZeList?

– Ne-ai pregătit interviuri de la eveniment? Ai riscat mult. Cine te crezi, Auraş Mihai? Din partea mea ai un „nu”.

IN Educatie&Literatura

Din fericire, am reuşit să ajung destul de des la teatru în această stagiune. Asta datorită faptului că e mult mai simplu să cumperi bilete. Am văzut atât piese bune, cât şi piese mai puţin bune, dar n-am plecat niciodată dezamăgit. Ei bine, uite că s-a întâmplat şi asta, săptămâna trecută.

Auzisem la sfârşitul lui august despre „Femeia care şi-a pierdut jartierele” dar la momentul respectiv era o bătaie fantastică pe bilete. Mălăele, Mihăiţă, Dorina Chiriac, totul în regia lui Silviu Purcărete. Spectacolul se joacă la Romexpo, într-o sală nouă a Teatrului de Comedie, iar biletele sunt 60 de lei (preţ unic). Cam mult, având în vedere preţul obişnuit al biletelor de teatru. Cam dublu, mai exact. M-am gândit, însă, că preţul trebuie să fie justificat de noua sală, decoruri sau un spectacol maraton de peste 3 ore (cam cum e Oblomov). Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR

Dacă sunteţi vreun pic pasionaţi de advertising, probabil că aţi auzit zilele astea despre un nou serial al celor de la AMC – The Pitch. Din câte îmi dau seama, e un fel de „The Apprentice” axat doar pe publicitate. Cu taskuri şi două echipe care se bat să câştige clientul. Deşi pare super interesant, cel mai probabil n-o să prindă. Mad Men are un asemenea succes pentru că nu e vorba doar de perioada de aur a publicităţii, ci şi de un life-style foarte apreciat – cel al anilor ’60.

Trust me, un serial absolut bestial despre viaţa într-o agenţie de advertising din zilele noastre a avut un rating atât de slab încât a fost oprit după primul sezon. La momentul respectiv se spunea că doar angajaţii din advertising privesc respectivul show (deşi personal îl consider absolut bestial).

În schimb, dacă vreţi să vă uitaţi la ceva cu adevărat simpatic, vă recomand The Gruen Transfer, un show din Australia care a ajuns la sezonul 4.

Cât despre The Pitch, îl veţi putea urmări din 30 aprilie. Maxim vreo 2 sezoane, din punctul meu de vedere.

IN Masini

Săptămâna trecută a avut loc lansarea Ford B-max în România. Plin de jurnalişti, o mulţime de fotografi. Toată lumea făcea poze noului model de parcă n-ar fi fost anunţat încă de acum câteva luni. Nişte fotografii şi detalii aici. Cei de la Ford vor să vândă acest automobil ca pe unul ingenios. Fără îndoială, întreaga marcă Ford ar putea să se poziţioneze astfel. Deşi nu sunt fan, mi se pare că au introdus nişte inovaţii importante.

Cred că sistemul de asistenţă activă la parcare (disponibil pe noul Ford Focus) ar trebui să devină o normă pentru toţi producătorii (ar ajuta o grămadă de gospodine prin oraş). B-Max se doreşte a fi „the modern compact car”. După ce am experimentat puţin o maşină cu 3 uşi, pot doar să spun că prefer o maşină mică dar spaţioasă, iar B-max se încadrează în descriere. Nu ştiu cât o să prindă la noi (preţul de pornire este de 13.400 de euro) însă mi-aş dori să o văd pe străzi.

Dar mult mai important mi se pare că maşina asta o să se facă în România, la Craiova. Uzina care ne-a dat Oltcit şi Cielo ne va da acum Forduri. Sper să meargă bine vânzările pentru că orice lucru produs în ţara asta însemnă bani mai mulţi care intră în buzunarele noastre. Direct sau indirect.

IN Casual stuff

După cum ştiţi, anul acesta e an de turneu final. Echipa naţională nu s-a calificat, ca de obicei în ultimii 15 ani. Totuşi, evenimentul o să stârnească interesul diverselor companii care sponsorizează competiţia. Cel mai probabil, o serie de bloggeri vor fi invitaţi să participe. E vorba de Ucraina şi Polonia, mai ieftin de-atât n-ar putea să fie. Ar însemna să avem Campionatul European la Urlaţi şi Feteşti.

Vă spun de pe acum, ca să nu vă enervaţi sau să vă revoltaţi aiurea: brusc, se vor trezi o grămadă de iubitori ai fotbalului. Vor apărea o grămadă de fotbalişti care n-au pus în viaţa lor piciorul pe minge. O să vedem super campanii pe cele mai nepotrivite bloguri cu putinţă. Nu vă enervaţi. Respiraţi adânc şi bucuraţi-vă de fotbal 🙂

IN Muzici, Web

Prin 2009 mergeam la o grămadă de concerte şi urmăream o serie de artişti dând interviuri pentru diverse publicaţii. Mulţi dintre ei erau cunoscuţi doar de prietenii lor şi vecinii de bloc, erau underground. La un moment dat am surprins o declaraţie care cred că sintetizează foarte bine ce e în capul tuturor artiştilor underground: Citeşte tot articolul

IN Contraste

Discutam zilele trecute cu cineva şi am primit o replică pe care o primesc destul de des şi care mă calcă pe nervi: „ţie îţi e uşor să vorbeşti, nu ai un şef”. Aşa e, în multe dintre situaţii analizez lucrurile fără să iau în calcul existenţa unui şef. Totuşi, de multe ori mi-aş dori unul. Ar fi mult mai simplu să primesc ordine şi să mă rezum la a fi un simplu executant. Sunt convins că n-aş avea nicio problemă. Sunt genul de angajat obedient, care se străduieşte să facă lucrurile cât mai bine. În plus, am rezultate mult mai bune lucrând pentru cineva decât pentru mine.  Citeşte tot articolul

IN Sunday's Media Recap

Cristi Manafu a anunţat un nou proiect de publishing în zona de social media: Social Media Training.

eMag începe luni o nouă serie de zile cu reduceri, sub numele de Crazy Days. Detalii.

Radu Paraschivescu, Vlad Petreanu şi Cătălin Ştefănescu sunt protagoniştii unui nou proiect Biblionet: Căutătorii de poveşti.

A apărut CityinAds.com, un proiect realizat de doi foşti publicitari. E despre reclame şi călătorii.

HP a unit divizia de Personal Computers cu cea de Imprimante. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: Griffon&Swans lucrează cu Google România, s-a dat startul votării la RoBlogFest, Apple a vândut 3 milioane de noi iPaduri, The Pirate Bay vrea să-şi trimită serverele în spaţiu, Twitter a împlinit 6 ani şi  a apărut un nou Angry Birds.

IN Educatie&Literatura

Câţi ca voi!

de George Topârceanu

 
Sus, pe gardul dinspre vie,
O găină cenuşie
Şi-un cocoş împintenat
S-au suit şi stau la sfat:
– Ia te uită, mă rog ţie,
Cât de sus ne-am înălţat!…

Şi deodată, cu glas mare,
Începură amândoi,
Să cotcodăcească-n soare:
– Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!…
Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!…

Dar de sus, din corcoduş,
Pitulându-se-ntre foi,
Mititel şi jucăuş,
Le-a răspuns un piţigoi:
– Câţi-ca-voi! Câţi-ca-voi!…

Mă gândesc uneori că am uitat cu toţii poezia asta. Şi e păcat.

IN Filme

21 Jump Street e, fără îndoială, cea mai bună comedie din 2012. Cei doi băieţi care joacă rolurile principale sunt buni, poantele sunt mişto, n-am mai râs atât de mult la un film de o grămadă de timp. Doi poliţişti cam tălâmbi ajung pe Jump Street, o secţie de poliţie care combate infracţionalitatea în jurul tinerilor. Sunt trimişi sub acoperire într-un liceu şi ajung să facă tot felul de tâmpenii pe acolo. Abia ieri am înţeles de ce apare şi Johnny Depp în film (hint). Va urma o continuare.

The Hunger Games are un trailer extrem de bun. Mă aşteptam să mă dea pe spate total, să fie într-adevăr nişte jocuri. Pe viaţă şi pe moarte, dar jocuri. Cam ca la olimpiadă. De fapt e o bătaie într-un ţarc şi mai mult de jumătate din film se pregătesc pentru acest măcel din care scapă un singur concurent. Jennifer Lawrence e cam pufoasă pentru 22 de ani dar merge. Filmul e bun, dar se putea şi mai bine. Am înţeles că e făcut după prima parte a unei trilogii, deci vor urma încă 2 filme.

Meniu