IN Filme

În 2014, HBO dădea lovitura cu un nou serial poliţist extrem de captivant. True Detective, tradus pe-atunci Detectivii din Louisiana. Nu se ştia la vremea respectivă exact cum va continua povestea, însă Nic Pizzolatto, creatorul serialului, a explicat că vrea să spună în fiecare sezon câte o poveste din mai multe zone ale Americii. 

Sezonul 2 a venit repede, în anul următor, însă n-a mai fost la fel de bun. S-a simţit clar presiunea de a pune ceva pe sticlă, la cererea fanilor nerăbdători. Mi-a plăcut şi acel sezon, dar nu m-a impresionat la fel de mult ca primul. Citeşte tot articolul

IN Recomandări, Web

Dacă am făcut listă de seriale şi listă de spectacole, iată şi câteva recomandări de conferinţe la care să mergeţi în 2019. Nu sunt în vreo ordine anume, pur şi simplu aşa mi le-am amintit.

How to web – a fost una dintre cele mai interesante conferinţe la care am participat în 2018. E o conferinţă dedicată antreprenorilor din zona de tech, însă discuţiile şi oportunităţile de acolo sunt valoroase pentru orice tânăr antreprenor. Aici am asistat la cea mai bună prezentare pe care am văzut-o în 2018 la o conferinţă, cea a lui Matei Pavel de la T-Me Studios. O nouă ediţie How to web ar trebui să aibă loc în luna noiembrie, însă nimic nu a fost anunţat oficial încă. Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR, Caterinci

V-am povestit despre telenovela mutării Farmaciei Tei în spaţiul din incinta magazinului Carrefour de pe Barbu Văcărescu. Chiar am primit şi nişte comentarii lămuritoare pe tema asta, însă războiul de la distanţă continuă între cele două farmacii din Tei.

Farmacia la Preţ Mic din Tei, prescurtat FLPM, s-a instalat în vechiul spaţiu al Farmaciei Tei, însă vechii chiriaşi se pare că au închiriat nişte spaţiu publicitar pe balconul de deasupra FLPM. „Alege originalul! Suntem în Barbu Văcărescu 154-158. Cu drag, Farmacia TeiCiteşte tot articolul

IN Politics

Dacă e ceva ce mă sperie la situaţia actuală, e că lucrurile au trecut de mult de punctul în care ar putea fi reparate în câteva luni. Nu există un buton de „undo” pentru toate tâmpeniile care se transformă în legi sau ordonanţe de urgenţă. Niciun guvern, de nicio culoare politică, nu poate să readucă lucrurile la starea de pe 1 ianuarie 2016. 

Sunt Companiile Municipale create de Firea, măririle de salarii de la stat, pensiile speciale, modificările aduse Pilonului II, taxa pe lăcomie şi alte zeci de modificări pe care le-am uitat. Unele parte din celebrul program de guvernare, altele venite pe parcurs, în mare parte din nevoia acută de a aduce bani la buget. Nici dacă se reîncarnează Brătienii nu există vreo şansă prin care să se zică „ştiţi ce? ultimii 3 ani n-au existat, anulăm tot ce s-a decis în perioada asta.” Renunţăm şi la conturile deschise pe numele tuturor minorilor din România, şi la modificarea Codurilor civil şi penal, şi la tot.  Citeşte tot articolul

IN Sunday's Media Recap

DOR are un parteneriat cu Libertatea, în demersul de a ieşi din „bulă” şi de a ajunge la publicul mainstream cu textele lor. Detalii.

PROTV rămâne lider în audienţele de prime-time în 2018. Detalii.

Aplicaţia Weather Channel vindea datele personale ale utilizatorilor, iar un tribunal din California a decis că fiecare „victimă” trebuie să primească 2500 de dolari drept compensaţie. Detalii.

Începe CES 2019, târgul anual de IT de la Las Vegas. Momentan nu se anunţă decât chestii gen video 8k, servicii 5G, smart homes. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: s-au modificat tarifele de roaming, Kanal D a ieşit din must-carry, Windows 10 este cel mai folosit sistem de operare din lume, Netflix a şters un episod dintr-un show la cererea Arabiei Saudite.

IN All Sports

Tocmai s-a încheiat a doua semifinală a turneului WTA de la Auckland. E un turneu pregătitor pentru primul Grand Slam al anului, un prilej bun pentru jucătoare să-şi intre în ritm după pauza dintre sezoane.

Surpriza acestui turneu se numeşte Bianca Andreescu şi a învins-o în două seturi pe Su-Wei Hsieh (taiwaneza care a scos-o pe Simona Halep de la Wimbledon anul trecut). Până în semifinală Andreescu a mai trecut de Venus Williams în sferturi şi Caroline Wozniacki în optimi. Le-am mai învins şi pe Timeea Babos şi Laura Siegemund, jucând şi 3 tururi de calificări.

Cu o victorie în finală, împotriva Juliei Goerges, tânăra tenismenă poate ajunge pe locul 90 WTA, însă chiar dacă nu câştigă, va fi foarte aproape de top 100, unde va intra cu siguranţă în 2019. Jocul ei arată excelent şi pare să găsească răspunsuri pentru cele mai dificile provocări ale unor adversare cu experienţă. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Sau cel puţin aşa sper eu

În ultimele luni am fost mai conectat cu tot ce înseamnă serviciile de curierat din România şi am început să înţeleg că lucrurile sunt suficient de complicate încât să nu existe o rezolvare facilă.

Ştiu, aţi avut probleme cu firma X, care e cea mai praf, şi pe care aţi vrea să n-o mai nimeriţi niciodată. Iar în loc de „X” puteţi pune cam orice nume al unei firme de curierat din România, că peste tot sunt ceva probleme.

Citeşte tot articolul

IN All Sports, Filme

Aţi văzut First Team: Juventus? Fix aşa este şi documentarul despre Sunderland, doar că invers. Adică scoţi partea cu succesul, scoţi victoriile la limită, scoţi bucuria fanilor, scoţi discursurile motivaţionale ale jucătorilor şi te alegi cu povestea unui club mic din Anglia, care trece prin cea mai mare criză din ultimii 30 de ani.

Documentarul este foarte interesant din multe puncte de vedere. În primul rând, e povestea sezonului trecut, care a fost unul memorabil pentru fanii lui Sunderland. Nu în sensul bun, dar tot memorabil.  Citeşte tot articolul

IN Recomandări, Teatru

Foto: Adi Bulboacă (Pădurea Spânzuraţilor)

Probabil că v-aţi propus şi voi, la fel ca mine, să citiţi mai mult în 2019, să mergeţi mai mult la teatru şi, în general, să faceţi şi alte chestii dincolo de umplut stomacul şi privit ecrane. 

Aşa că s-ar putea să vă ajute o listă de recomandări cu spectacole pe care să le vedeţi în 2019. Recomandările sunt preponderent în Bucureşti, însă s-ar putea ca unele să fie invitate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, care are loc între 14 şi 23 iunie anul acesta. Citeşte tot articolul

IN Filme

True Detective – sezonul 3 – 12 ianuarie (Trailer)
Peaky Blinders – sezonul 5 – primăvara 2019
Taboo – sezonul 2 – primăvara 2019
Black Mirror – sezonul 5 – TBD
Game of Thrones -sezonul 8 (ultimul) – aprilie 2019 (Teaser)
Stranger Things – sezonul 3 – 4 iulie 2019
13 Reasons Why – sezonul 3 – vara 2019
Big Little Lies – sezonul 2 – vara 2019
Ozark – sezonul 3 – vara 2019
The Crown – sezonul 3 – toamna 2019 
The Deuce – sezonul 3 (ultimul) – toamna 2019

Citeşte tot articolul

Meniu