liceu

IN Arhanghelii

Deşi ne ştiau toţi profesorii isprăvile de prin liceu, puţini erau cei care ne antipatizau. De cele mai multe ori, când făceam vreo boacănă, scăpam cu mustrări sau scurte observaţii din partea profilor. Ba că jucam fotbal pe culoarele şcolii, ba că făceam gălăgie pe holuri în timpul orelor.

Dar era o anumită profă care ne detesta până în adâncul sufletului. Diriginta de la cealalată clasă de filo era profă de engleză şi avea două defecte: 1. credea că e o dirigintă bună şi 2. credea că ştie engleză. Mai mult, avea mereu impresia că îi stricăm copiii. Câteva aventuri cu tipe de la ea din clasă o şi îndreptăţeau să creadă asta. După ce am făcut şi nişte transferuri avantajoase, conflictul – care mocnea de ceva vreme – a izbucnit.

Cred că nu era săptămână să nu ne trezim cu nebuna pe cap, convocaţi la directoare. De fiecare dată scăpam fără nicio mustrare, ba chiar aveam ocazia să-i râdem în nas imediat cum ieşeam. Dar astea erau satisfacţii minore, aşa că într-o zi am găsit răzbunarea perfectă.

Clasele se încuiau la noi în liceu, dar uneori aveai norocul să le găseşti descuiate. Dacă n-aveai norocul să le găseşti descuiate, trebuia să-ţi faci singur norocul şi să faci rost de cheie. Şi cum eram un norocos, făcusem rost uşor-uşor de mai toate cheile importante din liceu. Inevitabil, am făcut rost şi de cheia de la S5, clasa alăturată celei în care ne petreceam zilele într-a 11-a. Citeşte tot articolul

IN Arhanghelii

Vive la France!

Am terminat Şcoala Centrală. Sau altfel spus, L’École Centrale – prima şcoală de fete din România şi unul din liceele de franceză din Bucureşti. Cel mai.

Pentru Şcoala Centrală erau câteva zile importante în an: Ziua Şcolii (19 martie), Ziua Franţei (din păcate asta pica mereu în vacanţă şi nu se sărbătorea) şi Ziua Francofoniei (20 martie). Citeşte tot articolul

IN Arhanghelii

Pe la sfârşitul clasei a 10-a deja epuizasem toate pretextele de chiul motivat. Pierdusem la mustaţă „campionatul de fotbal”, reuşisem să ajungem până în semifinale la baschet şi parcă luasem un loc 3 la ping-pong. Iar afară era aşa cald şi după-amiezele în curtea liceului adunau tot mai mulţi elevi de la clasele mai mari care rămâneau peste program. Cel mai bun prilej să stăm la poveşti cu o sticlă de cola lângă noi.

Mai greu era cu absenţele, dar la una din ultimele ore de muzică am zis că merită să ne încercăm norocul. Urma ascultarea pentru ultima notă şi, evident, nimeni nu ştia nimic. Câteva colege au plecat la dentist, încă câţiva aveau treabă cu părinţii… situaţia devenise cam gri. Citeşte tot articolul

IN Arhanghelii

Dacă la început nu ştiam exact cum merge treaba, în clasa a 10-a am început să inventăm tot felul de scuze ca să putem lipsi fără absenţe. Ba un meci de fotbal, ba unul de baschet, ba altul de fotbal. Iar fotbal? Eh şi aici au apărut competiţiile. De la profa de desen până la cea de chimie, toată lumea ne ştia implicaţi în activităţi sportive. Marţea aveam campionatul de fotbal, deci ultimele două ore trebuia să plecăm. Miercurea aveam baschet şi avansam în fazele competiţiei de la săptămână la săptămână. Joia aveam antrenament pentru fotbalul din săptămâna următoare, iar vinerea ne învoiam pe cont propriu.

Problema era să chiulim toţi, că oricum individual puteam pleca ba la dentist, ba la o întâlnire importantă, ba la aeroport să ne luăm părinţii (!? cum naiba mergeau astea frate? :)) )

De fiecare dată când ne întâlneam cu profesorii respectivi îi anunţam cu entuziasm că am câştigat, le mulţumeam că ne-au permis să lipsim şi îi pregăteam psihic pentru următoarea etapă.

Întrebările de tipul: Păi se organizează activităţi în timpul programului? îşi găseau rapid răspunsul – competiţiile nu erau în timpul programului, dar trebuia să ne încălzim, să ajungem până la liceul respectiv (de obicei Spiru Haret sau Cantemir, că erau cele mai apropiate).

În plus, ritualul era complex. Nu puteai să mergi pur şi simplu să vorbeşti cu profesorul. Nu. Noi ne echipam, făceam rost de minge (a se citi „împrumutam din sala de sport” ), ne pregăteam sufleteşte… aproape că şi noi credeam că suntem angrenaţi într-o competiţie sportivă.

După ce cădeam la pace cu profa cum că era ultima oară când plecam aşa mulţi, ne schimbam la loc, duceam mingea şi începeam să stăm degeaba prin liceu. Decât la ore, mai bine pe holuri, nu? 😀

Data viitoare o să aflaţi ce-am făcut când nu ne-a mai mers cu competiţiile sportive.

Colecţia completă de poveşti din Şcoala Centrală aici.

 

IN Arhanghelii

De mult tot vreau să încep un serial. În liceu am făcut tot felul de tâmpenii şi ar fi păcat să nu rămână ceva scris. Şi când spun multe tâmpenii, lumea zâmbeşte şi se gândeşte la ceva chiuluri, fotbal şi alergat prin liceu. Nu. Noi am ridicat chiulul la grad de artă. De fapt, noi nici nu chiuleam, că n-aveam absenţe, noi ne învoiam de la profesori. Cişmigiu et Comp joacă la pitici pe lângă ce-am făcut noi în liceu.

Pentru că au trecut vreo 5 ani, consider că faptele s-au prescris, deci e ok să scriu. Mai ales că unele personaje nici nu mai sunt în învăţământ.

Titulatura de „Arhangheli” ne-a dat-o în glumă profa de română, cea care ne scotea mereu din încurcături. Eram 4 nebuni (eu, Edi şi Răzvan şi un al 4-lea care s-a schimbat de mai multe ori) şi probabil de la cei 4 evanghelişti s-a ajuns la arhangheli… sau ceva de genul. Oricum, a devenit exprimarea noastră preferată.

Ca să înţelegeţi despre ce e vorba, am fost singurii oameni din liceu care la fiecare consiliu profesoral erau propuşi pentru scăderea notei la purtare. Şi în cei 4 ani tumultuoşi de liceu (cei mai frumoşi din viaţa mea) am avut o singură dată media scăzută, pentru o absenţă în plus (11 în loc de 10, cât era maxim admis).

Revin cu primele poveşti despre învoieli şi cum am ieşit noi campioni la toate sporturile posibile în clasa a 10-a.

Colecţia completă de poveşti din Şcoala Centrală aici.

IN Casual stuff, Caterinci

Nu putea sa vina intaia zi de scoala fara sa-mi amintesc ceva de sezon.

Am facut multe tampenii in liceu si toate debutau en-fanfare pe 15 septembrie. In clasa a 10a, cand ne-am prins cu ce se mananca liceul, ne-am infiltrat la deschidere printre niste boboci entuziasti. Am facut cunostiinta, am intrat in clasa, ne-am asezat in banci… etc. etc. Pana la urma ne-a observat diriginta (care era si profa noastra de engleza) si ne-a dat afara.

Anul urmator – aceeasi chestie. Nu mai stiu cum s-a terminat… Oricum, abia astept sa inceapa facultatea. Ard de nerabdare sa pun intrebarea magica: ‘esti boboc?’

IN Casual stuff

Cand eram mic, Andreea Raicu prezenta emisiunea asta. Si pe langa faptul ca era prezentata de Andreea Raicu (ceea ce ar fi fost de ajuns, ca sa vizionez ore in sir), emisiunea era foarte dragutza. Erau invitati niste oameni care terminasera liceul in urma cu o gramada de timp, veneau colegii vedetelor invitate si isi aduceau aminte toate tampeniile. Mi se parea o emisiune geniala. Ma visam peste ani pe unul din scaunele din studio (desi aparea o mica neconcordanta pe care n-o realizam pe moment – Andreea Raicu era la fel de tanara) amintindu-mi tot felul de prostii.

Cand mi-a zis Ioana ca anul asta se implinesc 5 ani de cand am terminat generala am inceput sa ma gandesc la intalnirea cu colegii and shit. Nici nu mai stiam ca am promis ca ne vedem la 5 ani de la absolvire. Daaar, si-a amintit Ioana, ne-am unit fortele si am inceput sa tragem de oameni. Intr-un efort de ultima ora am facut si un mic clip. Il gasiti aici. N-am stat sa-l bibilesc, ideea conteaza. Vineri o sa ma vad cu niste oameni alaturi de care am stat 8 ani. Sunt curios cum o sa fie…

Mai jos, un fragment scurt, dar semnificativ.

IN Gânduri de zi cu zi

dupa cum vezi ma preocupa subiectu asta.si pe tine te-a preocupat cand a fost timpu potrivit…acum ai trecut peste asta…sau esti in aceasi oala cu mine..asa ca ne intrebam… Luam si noi Bacu? pana acum a fost ok…am trecut cu bine…dar la restu cum o sa fie? unii au mate zilele urmatoare…si fizica sau chimie..altii au filosofie…si istorie…ca si mine de altfel…si exact precum te intrebi si tu…ma intreb si eu…ce-o sa facem?sa luam sau sa nu luam bacu anu asta…this is the question.si cu nota mare pe deasupra.

IN Revolte

Tradiţionalismul nu este convertirea saSamanatorismului, traditionalismul este un stil, o forma inventata de poetii moderni, iesiti adesea din scoala simbolismului.

Asa zicea citatul criticului Nicolae Manolescu din „Metamorfozele Poeziei”.

Elevul proaspat iesit de pe bancile liceului trebuia sa stapaneasca foarte bine 4 curente literare.Traditionalismul…in opozitie cu modernismul…simbolismul din care erau iesiti poetii traditionalisti si samanatorismul care e si el amintit in citat.

Stie cineva toate astea dintre cei care citesc blogu?nu prea cred…si va inteleg…pentru ca nu v-ar folosi la nimic…in afara de simbolism si modernism celelalte 2 curente nu inteleg de ce a trebuit sa le invatam…mai ales ca samanatorismul a fost un curent local dezvoltat de Cosbuc si Vlahuta in revista Samanatorul..iar Traditionalismul a fost introdus de Nichifor Crainic…

In concluzie a fost naspa.Mai ales ca pe langa cele 4 curente trebuia sa stii o poezie traditionalista si sa ai o parere proprie despre ea si despre citat. Asta in 3 pagini.

IN Casual stuff

mai sunt 3 examene si scap de sesiunea de Bacalaureat iunie 2007…istorie engleza filosofie….si gata…a new life’s ready to start…i’ll see you then….or maybe sooner…

Meniu