Am stabilit deja că suntem în continuare în proces de organizare cu blogosfera. Nu avem foarte multe modele, nu avem poveşti de succes în adevăratul sens al cuvântului şi avem destul de puţini specialişti. Ne mai lipseşte şi un “câine de pază” al bunului simţ. Un om cu greutate, căruia să nu-i poţi reproşa prea multe, care să aibă un CV impecabil, să aibă ceva realizări notabile şi care să mai dea peste ceafă din când în când impostorilor care se mai ridică din mulţime. Eventual fără injurii, cum obişnuia Zoso (deşi, în lipsă de altceva, era bun şi el).

Doar că oamenii care ar fi potriviţi pentru aşa ceva au lucruri mai bune de făcut decât să-şi piardă vremea cu prostii. Iar în timpul ăsta se nasc tot felul de specialişti închipuiţi care decredibilizează întregul mediu online. Şi astfel apar articole de genul ăsta. Problema e că articolul nu prea poate fi combătut. Cam aşa e. Limbajul lasă de dorit, exemplele nu sunt cele mai potrivite, dar în esenţă cam aşa stau lucrurile. Ăsta e portretul robot al pseudo-specialistului din online.

Iar timpul trece şi internetul are o memorie mai scurtă decât am vrea să credem. Cei care până mai ieri erau doar nişte pseudo-specialişti astăzi trec drept specialişti veritabili.

Dar să vă spun câteva poveşti. De pildă, Titus Căpilnean e un băiat care prin 2008 – 2009 îşi făcea de lucru pe la diferite conferinţe studenţeşti. După câteva luni şi-a făcut blog şi mai apoi s-a angajat la Standout. Prin 2010 era deja Specialist Online. Astăzi e văzut drept o voce de luat în seamă. Am încercat să-i explic de câteva ori că nivelul lui de expertiză tinde spre zero, iar simţul ridicolului e total inexistent. N-a prea înţeles, crede că am ceva cu el.

Ca o paranteză, Elena Cîrîc e Online Comm. Executive, după 2 ani la Standout. Nu expert, nu specialist, ci Executive. Până la urmă ţine de bunul simţ pe care îl afişezi. Nici Elena nu are o grămadă de ani de agenţie în spate, dar niciodată n-a afişat un aer superior, niciodată nu şi-a susţinut expertiza. Ţin minte că ne-am întâlnit prin 2009 la Olimpiadele Comunicării, în public. Mi-a zis că-mi citeşte blogul iar eu m-am bucurat să-l cunosc şi pe cel de-al treilea cititor, după mama şi vecina de vis-a-vis.

De Bogdan Dăscălescu se făcea mişto grav de tot acum vreo 2 ani. Începuse să se dea cu părerea despre subiecte care îl depăşeau. Întâmplător, şi el s-a angajat tot la Standout. A învăţat câte ceva, a devenit mai modest, a dus la capăt două proiecte independente foarte mişto – Cu Pluta şi #London4. Dar e abia la început. Am constatat cu stupoare că fix oamenii care făceau mişto de abordările lui îl dau drept specialist în comunicarea online.

Pe Anca Duma o ştiu din facultate, am participat împreună la Olimpiadele Comunicării, în 2008. E o tipă inteligentă şi cu o voce foarte mişto. S-a angajat pe la MB Drăgan acum un an şi a devenit activă în online. Foarte frumos, toţi începătorii trebuie sprijiniţi. Doar că acum câteva săptămâni am primit o invitaţie la un training de social media. Pe bani. În prezentarea cursului Anca e Specialist în marketing digital, social media şi blogger. Eu ştiu că traininguri ţin Doru Panaitescu şi, mai recent, Alex Negrea. Şi mai ştiu că atunci când n-ai nici măcar 1 an de experienţă în agenţie, nu te poţi numi expert. Nici măcar tu, în oglindă, când te scoli dimineaţa, nu te poţi numi expert. E ridicol.

Îmi doresc să se dea credit tinerei generaţii, dar de cele mai multe ori mi se pare că alegerile sunt total nepotrivite. Iar consecinţele acestor alegeri greşite se vor răsfrânge tot asupra noastră. Ca într-un silogism trist, se va decreta că toţi tinerii trăiesc în impostură şi tuturor le lipseşte simţul ridicolului.

Închei tot cu o mică istorisire: în 2009, când Titus abia descoperea bloggingul, Ligia Adam pleca de la Standout şi se angaja la Borţun Olteanu. Acum e Global Social Media Coordinator la BitDefender, iar campania pe care a realizat-o pentru Unicef România acum 2 ani este studiu de caz la biroul internaţional de comunicare al Unicef. Ligia nu e nici specialistă, nici nu ţine traininguri.