Zilele trecute s-a împlinit 1 an de când am început să alerg alături de echipa 321sport. Mă rog, s-a făcut un an de când am început să alerg şi atât, nu e ca şi cum aş mai fi făcut vreun sprint pe cont propriu înainte de asta.

Nu vă gândiţi că am devenit vreun maratonist, am strâns şi eu cam de-o alergare pe lună în tot timpul ăsta. Mai cu pauze, mai cu mici accidentări, am reuşit să trag chiulul de multe ori, însă chiar şi aşa am făcut progrese şi am învăţat o mulţime de lucruri. Momentan abia am scăzut sub 7 minute / KM şi sper să ajung să fac o cursă de 10k în toamnă.

Am făcut o listă, fără să fie vreo ordine anume:

  1. E foarte important să vorbeşti la început cu cineva care face asta de mult timp. O să-ţi dea nişte tips and tricks foarte importante şi o să te ajute să nu te loveşti de tot felul de probleme (cum să-ţi alegi încălţările, ce controale medicale să faci înainte, etc.). Eu am avut parte de toate astea datorită lui Radu Restivan şi echipei 321sport. În fiecare marţi se strâng la 19:30 în parcul Herăstrău, la intrarea Charles du Gaulle, şi aleargă împreună vreo 60-70 de amatori. E fabulos ce-a reuşit Radu acolo!
  2. E super uşor să-ţi găseşti scuze. Iar fiecare antrenament ratat te face să renunţi şi mai uşor la următorul, şi apoi la următorul. Next thing you know, au trecut 4 luni şi tu n-ai fost decât o dată la alergare. Ceea ce mă duce la următorul punct.
  3. Rutina e cheia. Cu cât reuşeşti să integrezi sportul în activităţile săptămânale, eventual să fixezi o zi pe care s-o blochezi chiar şi dacă vine uraganul, cu atât sunt şanse mai mari să ajungi la mai multe antrenamente.
  4. Nu există niciun pericol să te transformi în maratonist. Serios, îţi dai seama destul de repede cât de departe e un maraton de ceea ce poţi tu să faci.
  5. Ajută extrem de mult să ai alături nişte prieteni care să te împingă de la spate (uneori la propriu) când crezi că nu mai poţi (tnx, Cristina & Ergo!)
  6. Şi apropo de asta, o să simţi că nu mai poţi foarte des. La început după primii 200 de metri, apoi după alţi 500, apoi o să-ţi vină să te aşezi pe jos şi să dormi. Trebuie să împingi limitele corpului tău. Dacă ţi-ai făcut analizele (ba mai mult, medicul ţi-a zis, bagă mai mult sport, că ai nevoie să-ţi obişnuieşti corpul cu aşa ceva), e clar că singurul obstacol e în cap. 
  7. Ai nevoie de o aplicaţie de tracking care să-ţi înregistreze parcursul cu telefonul sau un ceas. Ca să poţi să-ţi împingi limitele, ai nevoie de termen de comparaţie, pentru că azi simţi că nu mai poţi după 4 km, săptămâna următoare faci 2 km şi gâfâi de parcă ai fi fumat o viaţă întreagă. 
  8. Nu e deloc un sport scump dacă nu vrei să faci super performanţă. Cred că am dat vreo 200 de lei pe nişte Nike-uri Pegasus 34 şi cam aia a fost. Pe urmă am mai luat o lumină frontală de la Decathlon, suport de telefon pentru braţ şi cam atât. Tricouri şi pantaloni scurţi din poliester cred că are toată lumea pe acasă. Dacă nu, sunt vreo 20-30 de lei tot la Decathlon.
  9. Ăsta e genul de sport în care n-ai cum să păcăleşti pe nimeni. Ori alergi şi faci tura sau turele pe care ţi le-ai propus, ori se vede clar că ai tras chiulul. Nu există “hai că stau o oră pe bicicletă ca să pară că am lucrat”.
  10. Odată ce reuşeşti să depăşeşti anumite bariere începi să-ţi dai seama că poţi să-ţi depăşeşti limitele şi în alte domenii. Şi capeţi o energie nemăsurată.

Dacă vă bate gândul să vă apucaţi de alergat, veniţi într-o seară de marţi la întâlnirea 321sport. E mult mai uşor să te apuci şi să te ţii de aşa ceva când îţi face altcineva programul şi când sunt încă 60 de oameni care aleargă lângă tine.

Fotografia e de pe pagina 321sport, unde găsiţi informaţii actualizate despre ce face comunitatea.