Am văzut din nou Faust săptămâna trecută, a 4-a oară. Am vrut să revăd spectacolul pentru că nu reuşisem să ajung până acum la varianta cu Miklós Bács în rolul doctorului Faust.
Au fost oameni care m-au întrebat dacă nu m-am plictisit, dacă n-aş vrea să văd spectacole noi în timpul ăsta. Dar tocmai asta e chestia, că la Faust observi mereu ceva nou. Citeşte tot articolul
Zilele astea sunt la Sibiu, la Festivalul Internaţional de Teatru.
John Barnes, extrema legendară a lui Liverpool din anii ’90, spune de câte ori are ocazia că filosofia clubului, trasată de Bill Shankly încă din anii ’70 este că nu contează atât de mult succesul, cât capacitatea de a-l repeta de mai multe ori.
Ne-a spus asta şi în 2015, când l-am întâlnit în cadrul Carlsberg Experience chiar în Liverpool, a spus-o şi după ce cormoranii au câştigat Champions League anul acesta. Barnes a fost primul care s-a trezit din euforia momentului şi a insistat că echipa trebuie să se concentreze acum pe următorul pas: câştigarea titlului. Citeşte tot articolul
A mai rămas o lună şi ceva până la startul ediţiei a XXVI-a FITS (adică Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu). În acest an festivalul se desfăşoară între 14 şi 23 iunie, iar primele două seturi de bilete au fost deja puse în vânzare, urmând să mai vină o rundă finală pe 14 mai. Dacă n-aţi făcut deja planuri pentru festival, acum e momentul, e chiar al 12-lea ceas chiar. În timpul festivalului Sibiul este super aglomerat, iar cazările decente se dau ca pâinea caldă. La fel şi biletele pentru spectacole.
Găsiţi în categoria Teatru toate postările mele de anul trecut, în cazul în care mai aveţi nevoie de argumente că ce se întâmplă la Sibiu e special. Citeşte tot articolul
Foto: Adi Bulboacă (Pădurea Spânzuraţilor)
Probabil că v-aţi propus şi voi, la fel ca mine, să citiţi mai mult în 2019, să mergeţi mai mult la teatru şi, în general, să faceţi şi alte chestii dincolo de umplut stomacul şi privit ecrane.
Aşa că s-ar putea să vă ajute o listă de recomandări cu spectacole pe care să le vedeţi în 2019. Recomandările sunt preponderent în Bucureşti, însă s-ar putea ca unele să fie invitate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, care are loc între 14 şi 23 iunie anul acesta. Citeşte tot articolul
Azi începe a 11-a ediţie a festivalului de teatru independent Undercloud. Anul ăsta are loc între 22 şi 31 august, iar programul e extrem de încărcat.
Ce vă recomand:
În doi de Matei Vişniec. Un spectacol care are loc într-o maşină, aşa că din public nu pot face parte decât 3 persoane. E despre relaţii, joc, oameni şi multe altele. Încă mai sunt bilete (puţine) pe MyTicket. Costă 20 şi ceva de lei, iar spectacolul e scurt, motiv pentru care sunt 5 reprezentaţii pe seară. Conceptul nu e nou, prima oară am auzit de el la Autobahn-ul lui Neil LaBute, acum vreo 7-8 ani. N-am reuşit să-l văd, dar am rămas cu curiozitatea, acum s-a ivit ocazia cu În doi. Cumpăraţi bilete şi cine ştie, poate ne întâlnim în maşină zilele astea 🙂
Produse domestice. Poate vă amintiţi de investigaţiile despre viaţa bonelor filipineze din urmă cu câţiva ani. Pe baza acelor cercetări făcute de jurnalista Laura Ştefănuţ, Xandra Popescu a scris un text pentru acest spectacol. Încă mai sunt bilete aici.
Vârstele lunii – un spectacol cu Gelu Niţu şi Constantin Cojocaru în distribuţie. Un spectacol care în mod normal se joacă la Unteatru, o poveste despre bătrâneţe şi moarte. Şi aici mai sunt bilete.
Sub pragul de sus – un one-man show cu Răzvan Vasilescu. N-are cum să fie rău. Bilete.
La FITS există două tipuri de spectacole: cele foarte bune şi cele foarte curajoase. Rar se întâmplă ca un spectacol să nu se încadreze în aceste două categorii. Sunt, însă, spectacole care se încadrează în ambele şi spectacole de la care publicul neavizat pleacă cu un mare semn de întrebare.
Hedda Gabler intră în categoria asta a enigmelor pentru publicul larg, enigme pe care unii pasionaţi de teatru ajung să le descifreze cu zâmbetul pe buze. Textul Hedda Gabler este unul clasic, scris de norvegianul Henrik Ibsen. Premiera a avut loc la Munchen, în 1891, dar mai apoi spectacolul a fost pus în scenă şi în Danemarca sau Norvegia. Povestea o surprinde pe Hedda Gabler, fata unui general, care intră într-un triunghi amoros ce duce la o mulţime de complicaţii. Citeşte tot articolul
Anul ăsta nu ştiu cum m-am uitat pe program, dar mi-a scăpat informaţia că vor veni din nou GOM Circus la FITS. Am ales spectacolul lor, tradus „Esenţa puterii”, doar pentru că era circ australian. Anul trecut am văzut două companii excelente din Australia şi am stabilit că ţara cangurilor dă cei mai buni acrobaţi de pe lumea asta.
Mi-am dat seama că cei de la Gravity and Other Myths sunt la Sibiu abia după ce i-am văzut la clubul festivalului, cu o seară înainte de show. Cred că a fost highlightul acestei ediţii pentru mine.
Anul trecut au prezentat la biserica Cisnădioara show-ul „A Simple Space”, într-o formulă restrânsă, de data asta au venit cu celălalt spectacol al lor, „Backbone”, în care e implicată toată trupa. Citeşte tot articolul
Festivalul de la Sibiu nu e doar o sărbătoare pentru publicul din oraş şi pentru turişti, e şi o mare oportunitate pentru artişti. Am văzut deseori în public actori şi dansatori care merg să vadă spectacolele altor artişti, care analizează cu atenţie fiecare replică, fiecare mişcare.
Cei mai uşor de recunoscut sunt actorii din trupa locală. Cred că nu e spectacol la care să nu văd pe cineva de la Teatru Radu Stanca, în special actorii mai tineri. Oameni care mai fură meserie de la colegii lor şi aplică apoi în spectacole pentru publicul sibian.
Deloc întâmplător, în ultimii ani am avut surpriza să descopăr o mulţime de tineri actori foarte talentaţi la TNRS. Dincolo de Faust, Metamorfoze şi alte câteva spectacole cunoscute pentru care vine lumea, există o stagiune extrem de valoroasă la Sibiu.
Am fost plăcut impresionat de „Iubirea la oameni”, un text rusesc pus în scenă de Bogdan Sărătean. Am remarcat câteva feţe noi, aşa cum s-a întâmplat şi la „Povestea prinţesei deochiate”, premiera din acest an a lui Purcărete.
Pe lângă actorii tineri, mi se pare că şi ceilalţi devin tot mai buni de la rol la rol. Ioan Paraschiv sau cătălin Pătru sunt numele care îmi vin acum în minte. Şi Cendana Trifan sau Cristina Ragos. Mă rog, nu că ei n-ar fi tineri, dar au deja câţiva ani buni de experienţă.
Nu e numai despre Ofelia Popii sau Adrian Matioc, la Sibiu sunt o mulţime de actori talentaţi. Iar secretul lor cred că ăsta e: în fiecare an au ocazia să vadă spectacole extrem de bune, venite din toate colţurile lumii.
Foto: Cristi Cojocariu
Silviu Purcărete a pus în scenă un nou spectacol la Sibiu pe care am avut ocazia să-l văd zilele trecute. „Povestea prinţesei deochiate” este o adaptare în variantă europeană a unei piese kabuki a lui Tsuruya Nanboku al IV-lea. Teatrul dramatic japonez (kabuki) face parte din patrimoniul mondial UNESCO, îşi are originile în secolul al XVII-lea şi este uşor de recunoscut prin acele kimono-uri cu care sunt costumate personajele.
Cred că am intrat la un astfel de spectacol în urmă cu câţiva ani, tot la Sibiu, legătura dintre teatrul japonez şi FITS fiind îndelungată. Ţin minte că mi s-a părut extrem de ciudat totul, greu de urmărit, însă un spectacol vizual foarte frumos.
Ce reuşeşte Silviu Purcărete cu acest spectacol e să aducă mai aproape de europeni cultura japoneză şi teatrul kabuki. Scenariul este unul adaptat chiar de Purcărete, iar producţia e impresionantă. Vizual, spectacolul arată ca un kabuki, însă aici se încheie asemănările şi începe adaptarea. Citeşte tot articolul
Zilele astea sunt la Sibiu, la Festivalul Internaţional de Teatru. Mi-am început seria de spectacole cu „Apolodor. Călătoria unui Pinguin”, o producţie a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Republica Moldova.
Eram curios să văd un alt „Apolodor”, după ce l-am văzut de vreo 2 ori pe cel al Adei Milea. Nu mă aşteptam la ceva similar, pur şi simplu voiam să văd cum e pus în scenă un astfel de spectacol în Moldova. Aşteptam, probabil, un moment pentru copii mici şi copii mari. N-a fost cazul, spectacolul era unul pentru copii mici şi foarte mici.
Dar chiar şi aşa, publicul ţintă n-a fost foarte impresionat. Un spectacol care mi-ar fi dat un mare zâmbet pe faţă în copilărie (adică acum vreo 25 de ani), dar care nu i-a mişcat pe prichindeii zilelor noastre. Citeşte tot articolul
