Cred că am atins apogeul mesajelor cu #fieca în momentul în care un instalator mi-a trimis mesaj cu „#fieca lumina sărbătorilor să vă inunde casele”. Nu, nu e nicio glumă, omul fix aşa a trimis, am şi o poză doveditoare pe aici pe blog.
Dar înainte de asta, acum mulţi-mulţi ani, când nu se inventase forwardul de mesaje standard, urările se făceau din suflet. Şi nu te duceai la uşă la toată lista de cunoscuţi ca să le zici acelaşi #fieca obosit, îi alegeai doar pe oamenii care chiar contau pentru tine. Ori le făceai o vizită, ori îi chemai să staţi la poveşti sau le dădeai un telefon. Nu era musai să ajungi la toată lumea, dar cei cu care ajungeai să vorbeşti ştiau că urările tale sunt din suflet şi se bucurau că ai făcut acel mic efort ca să-i vizitezi pe frig şi ninsoare.
Când eram foarte mic, tot ce-mi doream de sărbători era să stau acasă şi să mă bucur de cadouri. Pe-atunci fiecare zi de Crăciun însemna o vizită la bunici, unde se strângea toată familia. Nu pricepeam atunci de ce e nevoie să mergem până în celălalt capăt al oraşului pentru a petrece sărbătorile cu nişte oameni pe care oricum îi vedeam pe tot parcursul anului. Şi fix atunci când venea Moş Crăciun şi aducea o grămadă de jucării mişto. Citeşte tot articolul




![shutterstock_41512651 [Converted]](http://www.hoinaru.ro/wp-content/uploads/2014/12/shutterstock_41512651-Converted.jpg)
















