IN Branded, Casual stuff

Mi-am luat maşina fix înainte de Crăciun. Ceea ce în teorie e foarte frumos, că e luna cadourilor şi ce-i mai tare pe lumea asta decât să-ţi aducă Moşul o maşină?

Ceea ce nu-ţi spune nimeni la combinaţia asta Crăciun-maşină e că toate cheltuielile tale se vor nimeri întotdeauna în luna decembrie. Ştiţi, luna aia în care se presupune că faci cadouri, că pleci în locuri frumoase de Revelion, că îţi cumperi #celecuvenite pentru masa de sărbători şi pozele de Instagram. Eh, fix în luna aia eu am de luat poliţa RCA în fiecare an şi de făcut ITP-ul din 2 în 2 ani. Ba chiar şi rovinieta tot în decembrie expira până acum ceva timp, când m-am trezit şi am schimbat ciclul. Citeşte tot articolul

IN Web

E prima oară după mulţi ani când văd tot evenimentul. Prima sesiune pe net, apoi din sală. Am participat la sesiunea de dezbateri despre blogging, alături de Vali, Marian, Andreea şi Marius Pahomi (Conversion). Victor a moderat discuţia. Găsiţi înregistrarea aici, la Track A, după primele 2 ore începe partea de blogging. Mulţumesc, Cristi Manafu pentru invitaţie, a fost o plăcere.

Nişte idei răzleţe cu care am plecat de la eveniment.  Citeşte tot articolul

IN All Sports

Adevărul e că în ultimii 2-3 ani Steaua îşi pierduse din strălucire. A fost mai întâi prima ratare a grupelor europene după 15-16 ani consecutivi, acele eşecuri ale lui Rădoi, pierderea campionatului şi vreo 5 înfrângeri în faţa lui Dinamo. Timp în care Steaua n-a câştigat decât o dată şi a remizat de alte 4 ori.

Forma proastă a coincis cu pierderea numelui în scandalul cu Armata, o încercare a unor băieţi de a stoarce nişte bani de la Becali. Fără să fiu vreun fan al machidonului, consider că Gigi e util ca un exudat faringian: nu-ţi place, te zgârie pe gât, te lasă cu o senzaţie nasoală toată ziua, dar până la urmă îşi face treaba.

Steaua ajunsese să se chinuie şi prin Europa, ba chiar a nimerit nişte echipe grele, pierzând şi tradiţionalul noroc la tragerile la sorţi. 

Până la începutul acestui sezon, când lucrurile au început să se lege din nou. Echipa lui Dică a făcut fix cât trebuia pentru a ajunge în grupele Europa League, a dat de nişte adversari accesibili şi s-a trezit lider în grupă, cu şanse bune la calificarea în primăvară. Şi toate astea cu un joc modest, mai ales contra elveţienilor de la Lugano. Până la urmă asta îi lipsea Stelei, puţin noroc în meciurile slabe, acea strălucire de echipă mare.

A recâştigat-o în ultimele luni cu ajutorul lui Denis Man, Budescu şi chiar şi Benzar. Nici nu-mi amintesc ultima oară când Steaua a marcat după o combinaţie între cei doi fundaşi laterali. Nu m-aş hazarda să spun că echipa e pe un drum bun, însă ştiu măcar că zilele astea FCSB a redevenit Steaua.

 

IN Turism

Am plecat spre Copenhaga cu temele nefăcute, aşa că nu ştiam ce-o să văd acolo mai mult de Mica Sirenă, Tivoli Park şi multă bere Carlsberg. De fapt, a treia atracţie turistică majoră pentru capitala daneză este The Freetown Christiania, care nu e chiar un oraş, ci doar un cartier foarte mare, aflat fix în centrul Copenhagăi.

Zona respectivă făcea parte din dispozitivul de apărare a oraşului, construit pe la 1600 de Regele Cristian al IV-lea. Zidurile construite atunci sunt printre ultimele ziduri de secol XVII rămase întregi în lume. Cu timpul s-au creat acolo diverse clădiri pe care le folosea armata pentru a depozita muniţie şi arme. După cel de-al Doilea Război Mondial, clădirile militare au fost folosite tot mai puţin, toată zona fiind înconjurată de garduri şi păzită de câţiva oameni, în timp ce danezii erau ocupaţi să devină una dintre cele mai civilizate ţări din Europa. Citeşte tot articolul

IN Filme

Unul dintre cele mai mişto seriale apărute în ultimii 2-3 ani, Peaky Blinders, e foarte aproape de un nou sezon, după 1 an şi jumătate de pauză. Încă nu se ştie o dată exactă, doar „later this fall”, însă anunţul abia a apărut, ceea ce înseamnă că premiera nu va fi mai devreme de 15 octombrie. Probabil că în câteva zile vom avea un trailer şi o dată concretă.

Pentru cei care nu ştiu despre ce e vorba, Peaky Blinders este povestea unei găşti mafiote din Birmingham-ul anilor 1920. E o poveste destul de dură cu gangsteri europeni, care preferă să dea cu pumnul în loc să tragă cu pistolul. Întâmplările sunt bazate pe un caz real, banda respectivă chiar a existat, iar Cillian Murphy joacă excelent în rolul principal. Citeşte tot articolul

IN Contraste

Tocmai s-a încheiat Festivalul Enescu, încă o ediţie dusă la capăt cu 1-2 săli potrivite pentru concerte de muzică clasică. Şi mă gândesc aici la Ateneu şi la Sala Mică a Palatului, că restul spaţiilor sunt mai mult sau mai puţin improvizaţii. În continuare nu avem o sală polivalentă cu acustică bună, suntem nevoiţi să ne chinuim cu Sala Palatului. An de an se pune acea pânză care blochează sunetul şi accesul pe ultimele rânduri de sus, ceea ce scade din start capacitatea sălii. Oricum în ultimele rânduri nu se aude mare lucru, am stat într-un an acolo.

E absolut bizar cum reuşim să aducem cele mai mari orchestre ale lumii şi le punem să cânte în mizeria aia de sală cu decor ceauşist. Sală care continuă să fie mizerabilă pentru că nu există alternativă. Dacă vreodată intră în reparaţii sau renovări, oprim 1-2 ani activitatea culturală de masă a Bucureştiului. E absurd. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Pentru că a venit toamna, articolul ăsta despre centralele electrice are o grămadă de trafic. S-au şi strâns câteva sute de comentarii utile, au apărut câţiva oameni simpatici care răspund la întrebări. Şi lumea întreabă pentru că sunt tot mai mulţi cei conştienţi că RADET o să cedeze foarte curând. De când a venit toamna şi s-a răcit puţin au apărut vreo 3 avarii în zona în care stau, ceea ce a însemnat că au oprit apa de fiecare dată. Probabil că cedează ţevile de la diferenţele de temperatură dintre sol şi apă.

La fel ca în fiecare toamnă a apărut în discuţie legea aia care interzice debranşările. Asta pentru că puţini sunt cei care îşi permit să-şi instaleze o centrală termică pe gaz, mulţi preferând să se debranşeze şi să se descurce cum pot. Vorbim de o investiţie de cel puţin 2500 – 3000 de euro, pe care o amortizezi greu sau deloc. Diferenţa nu e costul mai mic, ci controlul pe care îl ai asupra confortului tău. Gazul ajunge să coste tot cât căldura (subvenţionată!) de la RADET, dar măcar e cald fix când vrei tu. Cât despre centralele electrice, am ajuns la concluzia că sunt doar o himeră, aşa că rămân la mila doamnei Firea. Cu toate astea, sunt convins că interzicerea debranşărilor nu e nici pe departe soluţia de care avem nevoie, ci doar o dovadă de incompetenţă. Citeşte tot articolul

IN Sunday's Media Recap

UBER şi-a pierdut licenţa de operare în Londra. Detalii.
Principalele probleme identificate de autoritatea care reglementează autorizaţiile de transport sunt legate de modul în care UBER tratează încălcările grave ale legilor, modul în care sunt obţinute certificatele medicale ale şoferilor şi modul în care sunt obţinute un fel de fişe de cazier care să ateste că şoferii n-au condamnări la activ.

Cablul de date dintre America şi Europa plătit de Microsoft şi Facebook e finalizat şi va fi funcţional în 2018. Detalii.
Cablul e plasat la 5 km sub nivelul oceanului şi va putea să transporte 160 de Terabiţi pe secundă. Este deţinut în co-proprietate de Microsoft, Facebook şi Telxius – un operator de telefonie mobilă din Spania. Un capăt este în Virginia Beach, în apropiere de Norfolk, iar celălalt capăt este în Bilbao, în Nordul Spaniei. Greutatea totală a cablului: 4600 de tone.

Google a cumpărat echipa de dezvoltare de la HTC. Detalii.
Afacerea a costat 1.1 miliarde de dolari şi e vorba de 2000 de oameni din echipa de Research & Development care au lucrat pe proiectul Pixel, plus câteva patente ale HTC pentru care Google a luat drepturi neexclusive.

Cristi Dimitriu trece de la conducerea agenţiei de presă News.ro la postul de Head of Corporate al GMP PR. Detalii.

Mişu Predescu se întoarce la ProTV în locul Adelei Harnagea. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: filtre Instagram pe live video, fan sponsorship pe Youtube, Instagram autoplay audio şi 4-grid, Facebook testează funcţia snooze, reclamă pe Snapchat făcută cu Spectacles, Google Earth crowdsourcing.

IN De soi, Televiziune

Dacă v-aţi născut înainte de 1995 probabil că ştiţi ce-i ăla Teletext. Sau vă mai amintiţi vag de un buton de pe telecomanda televizorului care vă ducea într-un fel de compilaţie de ştiri, programe şi scoruri live. În România doar TVR şi Antenele au avut (şi încă au teletext), însă prin vest formatul a dispărut deja. Zilele trecute a fost trending topic în Marea Britanie pe Twitter hashtagul #NationalTeletextDay, la 43 de ani de la apariţia serviciului.  Citeşte tot articolul

IN Filme

Dacă sunteţi fani ai lui Seinfeld, poate că v-ar plăcea să vă uitaţi la noul special pe care l-a lansat pe Netflix. Însă tot dacă sunteţi fani o să observaţi şi că nu prea sunt glume noi, ci mai mult chestii reciclate din „I’m telling you for the last time”, un special scos în 1999! La HBO! Asta chiar e culmea tupeului, să reciclezi nişte glume de pe HBO şi să le spui pe Netflix.

Iar lumea să fie bucuroasă şi să-ţi dea şi 60 milioane de dolari. Dacă stai să te gândeşti că parte din glumele astea erau din intro-urile serialului, care oricum au fost scrise în mare parte în perioada lui de stand-up, realizezi că omul ăsta n-a mai scris nimic nou din anii ’70! :))

Per total e amuzant, chiar dacă ştiam multe dintre glume. Sper ca al 2-lea special să fie cu material mai nou. Citeşte tot articolul

Meniu