Un blog intr-un pahar cu apa

Pe lângă hitul ăsta de la Propaganda. Adrian Albu e copywriterul care zice că face treabă bună la Propaganda şi vrea o mărire de salariu pentru asta. Şi ca să arate cât de mult vrea o mărire de salariu, a făcut un o melodie (cu videoclip cu tot).

“Fac pitch oral, normal, dar niciodată pitch banal” e cel mai tare vers posibil

Interviu cu Adrian Albu găsiţi aici. Nu tre să mai menţionez sursa, dacă am dat link la interviu, nu?

Pentru cei care au uitat, şi băieţii de la Crispin Porter + Bogusky au făcut ceva de genul ăsta, anul trecut. Mai e o agenţie care a făcut şi un răspuns la clipul internilor de la CPB, dar nu-l mai găsesc şi nici pe ADif.ro nu e (iar promo nesimţit )

Dacă îl găsesc, îl pun. Dacă ştiţi despre ce vorbesc, link în comentarii

L.E. Hai că am găsit şi clipul celălalt. Nu mi-a luat decât vreo 2 ore să-l caut Îl găsiţi aici. Nu e la fel de funny, dar e o replică la munca celor 38 de interni de la Crispin Porter. Archrival a avut doar doi, dar buni Detalii aici.

Ştiţi melodia Alinei Manole cu “Am un pitic…” ? Dacă n-o ştiţi, foarte urât din partea voastră. O găsiţi aici jos de tot la “următorul album”, pe pagina dedicată Alinei pe ÎnConcert.ro (mama ce self-promo nesimţit ). Eh, cum zice cântecu, aşa am şi eu un vecin “şi-l vreau fericit”. Numai că el nu ne vrea fericiţi

Omul ăsta  ”devenit o obsesie a mea, sau dacă vreţi c-un termen mai modern – angoasa vieţii mele”, cum zice regretatul Toma.  Reiau. Omul ăsta renovează. Da, e banal, renovează; mai dă o gaură, două, zece. Nimic special. Nu fac scandal dacă omu trebuie să-şi găurească pereţii şi o face la ore rezonabile. Asta e, şi tata se mai crede meşterul casei din când în când.

Eh dar cetăţeanul ăsta renovează din august. Din AUGUST. Un apartament de două camere. Şi e o muncă constantă, nu ceva de weekend. Oh, nu. Zi de zi vin meseriaşii cu maşinile (un gip cam ca D.D.-ul Roxanei Radu şi un cielo) şi pleacă târziu în noapte. Ce-or face, numai ei ştiu. E drept că nu deranjează foarte mult. Dar nu pot să pricep ce poate omul ăla să renoveze atât. CE? Sunt două camere.

Am mai avut unul care şi-a renovat 4 luni garsoniera. Ziceam atunci că sigur şi-a făcut vilă din garsoniera aia. Ăsta cred că şi-a făcut palat. Cred că a excavat, a trecut de subsol şi are un complex turistic sub pământ. Altfel nu-mi explic ce poate să facă.

Ah, şi cară chestii. Are un Touareg cu care îşi plimbă tot felu de tâmpenii. Ba şi-a cărat uşa de la intrare, ba a plecat cu un vas de wc (!?), ba cu mobila de bucătărie… Ce-i drept, dacă ai Touareg, e normal să cari totul cu el, nu să dai banii pe o dubitză care să-ţi care prostiile. Ce dacă am piele în interior şi am dat 40.000 de euro pe el? Ce, bancheta aia din spate e rabatabilă degeaba?

Cred că îmi fac curaj şi îmi fac drum pe la el după ce termină. Să-l întreb de sănătate or something. Vă ţin la curent.

Unde-s zăpezile anemice de altădată?
Unde-s iernile alea în care plângeai după zăpadă?
Unde-s iernile în care te întrebai trist cum o să ajungă Moş Crăciun cu sania dacă nu e zăpadă?
Unde-s vacanţele de iarnă în care jucam fotbal pe pământul îngheţat?
Unde-s zilele de Crăciun cu 2-3 grade, pe care le confundai cu Halloweenul?

Nu ştiu, dar cu siguranţă îmi lipsesc!

Foaie verde drum de fier, mi te paşte un trans- plant.
Dumneata ai auzit de Vinţu de Sus? E, n-ai auzit, dar o să înveţi comunicare la Vinţu de Jos.

N-am avut timp de fabule zilele astea, dar mi-ar fi plăcut. Era mult mai fun

Oricum, melodia zilei e clar: Don’t worry ’bout me – Louis Prima

E un citat pe care îl tot dau. Şi aici pe blog şi peste tot. Îl mai şi spun din când în când, ca să impresionez tipe

Dar mă gândeam că merge la fix, azi când se punea la îndoială aspectul colectiv al acţiunilor din ultimele zile. Din păcate, el n-a putut fi probat, aşa că a rămas scris pe foi cu caracter oficial cum că aş fi singurul nebun şi că în spatele principiilor pe care le apăr stă de fapt frica de restanţă (ok, asta nu e scris, dar cam asta reiese).

Aşa au zis şi Marile Puteri la 1848 despre Revoluţia paşoptistă. Doar că atunci vocile celor care cereau autonomie erau mai puternice. Iată ce zicea Bălcescu, referindu-se la momentul istoric din ‘48:

Revolutia de la 1848 n-a fost un fenomen neregulat, efemer, fara trecut si viitor, fara alta cauza decat vointa intamplatoare a unei minoritati nationale. Revolutia generala fu ocazia si nu cauza revolutiei romane. Cauzele ei se pierd in negura veacurilor. Uneltitorii ei sunt 18 veacuri de trude, suferinte si lucrarea poporului roman asupra lui insusi.

Să-mi ziceţi când vă plictisiţi de citatul ăsta. Oricum, altul nu mai ştiu

Caragiale îşi revizuieşte opera. Ce-a scris el e mic copil pe lângă ce e acum. Călinescu se răsuceşte în mormânt. Umplea amfiteatrele cu sute de studenţi la cursurile lui.

Azi s-a desfăşurat un fel de circ ieftin cu pretenţii de şedinţă. O şefă de catedră care doreşte rezolvarea pe cale diplomatică a conflictelor, dar care, sper, va începe să-şi pună nişte întrebări, o profesoară care şi-a chemat studenţii apropiaţi în ajutor şi eu – cu prea puţine probe.

O atitudine prietenoasă care mi-a făcut greaţă. Câţiva cetăţeni care vor doar să termine mai repede facultatea şi să-şi ia o diplomă la capătul a 3 ani de pseudo-studiu.

Pe probe n-a fost clară decât nerespectarea timpului convenit pentru examen. Drept urmare profesoara a venit cu o propunere foarte tentantă pentru popor: să se dea un fel de măriri şi restanţe în acelaşi timp, undeva săptămâna viitoare. Oral.

În rest, revoluţionarii ceilalţi n-au predat lucrările goale sau lucrările respective s-au “pierdut” (oricum, foarte puţin relevant) deci alte probe nu existau. Ba chiar probele existente conduceau către o teorie sugerată voalat: poate tânărul Che Guevara are ceva personal cu stimabilul cadru didactic.

N-a vrut nimeni să priceapă că totul a pornit de la încălcarea principiilor pedagogice. Cui îi pasă de principiile demagocice? O tânără (răsărită de altfel) zicea că “face ceva pe principiile noastre”. Mulţam Andreea, s-a notat.

Şi bonus, n-a fost de ajuns că probe nu erau, s-au mai hotărât şi reprezentanţii veniţi ca nu cumva să-şi împovăreze “dificilul” program cu încă un examen, să susţină că memoriul nu reprezintă vocea poporului, ci a unui singur om. Măcar DPD a punctat că e vorba de o minoritate şi nu o singură persoană. Totuşi, nimic demonstrabil la momentul respectiv.

Deci s-a demonstrat că singurul nebun care avea ceva cu profa eram eu. De fapt, adevărul e că profesoara şi-a făcut perfect datoria. Iar eu, dintr-o dorinţă de răzbunare (!?) am vrut s-o denigrez. Iar examenul, ca să ştiţi şi voi, a fost în 20 de minute deşi trebuia să fie o oră, însă hai că n-a fost aşa rău. Şi chiar au fost şi multe note de 10 (ce surprizăă!).

Cât despre coloana vertebrală, n-o căutaţi în interiorul acestui text, nu există.

Stau să mă gândesc dacă mai are sens să termin facultatea asta. Să merg la festivitatea de absolvire şi să stau lângă nişte oportunişti şi nişte laşi? No fucking way!

Ah… încă ceva. Morala: Nu veniţi la Litere. Vă pierdeţi timpul. Mergeţi la SNSPA. Chiar dacă ăia sunt mai praf. Măcar aşa se prind şi cei de la Litere că ceva scârţâie.

Azi am depus un memoriu la decan. Cu număr de înregistrare şi tot. Ca să fie treaba treabă.

“Am aşteptat patru seturi pân’ să intru-n audienţă dar cum persoana arbitra în deplasare, am intrat în prelungiri. În finală, m-a primit, i-am înmânat memoriul, şi după ce l-a studiat cu toată atenţia, mi-a făcut memoriul ghem. Am luat ghemul, deci am câştigat întâlnirea, şi am rămas la încălzirea cu lemne, c-aşa-i în tenis.”

Un citat şi un clip, în timp ce întreprindem activităţi revoluţionare:

“Eroii adevăraţi dărâmă munţi, nebunesc, se ucid” – Ioan Slavici

Am intrat la Facultatea de Litere, secţia de Comunicare şi Relaţii Publice pentru că se făcea şi publicitate. Asta vreau să fac într-un viitor cât mai apropiat. Din păcate am dat peste o profesoară ca doamna Alexandra Crăciun şi n-am învăţat nimic. Deci am făcut facultatea degeaba.

După ce o vom da afară, pentru că până la urmă o vom da afară, sau … dacă nu am susţinerea colegilor, o voi da afară, vom avea nevoie de un profesor care să ne predea timp de un semestru Strategii Publicitare. Dacă mă duc în faţa domnului decan Papadima şi îi cer să o înlocuiască pe doamna Crăciun, îmi va spune că nu are cu cine. Aşa că apelez la întreaga industrie pentru salvarea unei viitoare promoţii de comunicatori. Sunt mulţi oameni care vor ajunge până la urmă în agenţii, şi care, fără nişte baze din facultate, nu vor da randament, deci tot industria va avea de suferit. Aşa că vă cer să ne ajutaţi. Încep cu Millenium care are cei mai mulţi Cerepişti în organigramă (e PR, dar sigur ne puteţi ajuta să găsim un publicitar bun) şi pot continua cu Ogilvy, Graffiti, McCann şi în general toate agenţiile.

Sunt convins că o să găsim pe cineva căruia să-i pese. Sunt convins că cineva o să fie impresionat câtuşi de puţin de 160 de oameni care strigă “Vrem să învăţăm publicitate!”. Prin urmare, ajutaţi-ne să găsim o soluţie (temporară) de înlocuire a doamnei Crăciun.

Povestea pe larg este aici.

Nu pot să mă abţin. Trebuie să pun melodia asta a lui Chilian. Pentru că toată lumea din sala alăturată ar fi intervenit azi. Pentru că cei din sală ar fi zis şi ei ceva, dar nu şi-au dat seama că e momentul. Sau n-au crezut că ia amploare chestia. Sau nu şi-au dat seama. Sau nu erau atenţi